Domnul doctor Mihai Craiu este un medic care nu mai are nevoie de nicio prezentare, lucrand de o viata cu copiii despre care spune ca sunt excelenti detectori ai persoanelor nesincere sau carora le displace contactul cu ei.
Desi pragmatic si auto-perfectionist innascut, domnul doctor inca viseaza la minuni. Dedicat trup si suflet cauzei sale, a reusit sa aline nu doar suferinta copiilor, ci si sa lamureasca multi parinti prin intermediul proiectului sau de suflet, Spitalul Virtual pentru Copii. Pentru a castiga bunavointa copiilor la consultul medical considera ca trebuie sa fii intr-un fel artist, comparand situatia cu urechea muzicala sau cu abilitatea de a vedea in spatiu.
Desi nu a descoperit ziua de 48 de ore, prin multa munca si renuntarea la orele de recreere, simte ca are aceasta misiune pe care o desemneaza chemare. Pentru ca nimeni nu lucreaza sute de ore pe luna voluntar in lipsa acesteia.
Cel mai greu lucru de suportat pentru un medic pediatru, din punctul sau de vedere, este rautatea oamenilor care lucreaza cu copiii. Considera ca empatia este superioara chiar performantei in acest domeniu. Si, nu in ultimul rand, recunoaste de fiecare data cand este cazul, cand nu stie sa raspunda, fiind capabil sa isi priveasca in ochi pacientul si sa ii explice optiunile pe care le are la indemana.
Citește și O familie de medici – INTERVIU soții Angelica și Vladimir Gramaticu
1. Care a fost momentul in care v-ati dat seama ca aceasta este cariera potrivita pentru dumneavoastra?
Inca din timpul facultatii, din timpul stagiilor clinice.
2. Trebuie ca un medic sa aibă credinta? Sau este suficienta stiinta?
Stiinta este obligatorie. Orice altceva depinde de tipul specialitatii. Nu este acelasi lucru la un dermatolog, microbiolog, epidemiolog sau neurochirurg. Si, evident, specialitatile pediatrice impun si alte abilitati decat cele ale specialistilor adultilor. Deci probabil este necesar si alt punct de echilibru.
3. Cum reusiti sa castigati bunavointa copiilor pentru a coopera la consultul medical?
Este o arta intrinseca. O ai sau nu o ai… la fel ca urechea muzicala sau ca simtul estetic si abilitatea de-a vedea in spatiu sau altele asemanatoare. Copilul este un excelent detector al persoanelor nesincere sau carora le displace contactul cu el – deci pe un copil care nu iti creeaza emotii pozitive si alaturi de care nu reusesti sa “te joci”, nu vei reusi sa-l consulti cum ar trebui, in detaliu.
4. Ce calitati are, in opinia dumneavoastra, un pediatru bun?
Sunt prea aproape de o potentiala incadrare in aceasta categorie, pentru a fi confortabil cu o calificare a calitatilor necesare. Ar parea nesincer. Ca si cum as atribui unui medic pediatru ideal unele din abilitatile mele… Nu ma simt in stare sa identific obiectiv aceste calitati.
5. Cat de mult considerati ca v-a ajutat in meseria dumneavoastra faptul ca sunteti si tata? Explicati, va rog.
Pe mine personal mai mult m-a incurcat… Pentru ca unele decizii ale medicului de urgenta au fost luate cu sufletul de tata si nu cu algoritmii seci ai protocoalelor de urgenta. Adica am implicat in decizie si argumentul emotional/familial care in Romania, uneori, determina indepartarea de la rigoare.
6. Care este cel mai greu de suportat lucru pentru un medic pediatru?
Rautatea oamenilor care au de-a face cu copiii. In actul terapeutic ce vizeaza copilul este necesara o anumita candoare blanda si senina. Acelasi lucru poti sa il faci si daca esti bun si senin. Imi amintesc cum am luat in brate o fetita de 3 ani ce era bruscata de asistenta de triaj [intr-un alt spital NU in spitalul nostru!] pentru ca nu voia sa stea sa fie termometrizata, pentru a doua oara [nu avea febra, dar doamna respectiva nu a crezut acest lucru deoarece fetita respira rau]. Mama copilei, medic la randul ei, o informase pe asistenta ca mai fusese termometrizata o data in urma cu nici 15 minute si nu avea febra.
Evident ca mama a fost ignorata si manevra de termometrizare rectala a continuat impotriva opozitiei copilului. Cand fetita a inceput sa planga, am apucat-o ferm, dar non-brutal, de mana pe asistenta [eram imbracat in uniforma medicala si aveam ecusonul cu numele si gradul profesional in piept] si i-am spus sa se opreasca. Evident, copila speriata, indepartata brutal de mama [mai mult a fost trantita pe patul de triaj decat asezata], plangea. Am luat-o in brate si i-am spus ca nu las pe nimeni sa ii faca rau. Si m-am tinut de cuvant. Eu am dus-o pana in sala de operatii, in brate pe scari si am stat tinand-o de mana pana a adormit de la anestezie…
Asta ma scoate din minti – rautatea meschina a unor indivizi care nu au nicio chemare pentru serviciul public destinat suferintei umane. Poti fi si mai putin performant daca esti empatic. In rest te ajuta protocoalele, daca ai empatie.
7. Ati reusit sa educati foarte multe persoane prin intermediul Spitalului Virtual pentru Copii. Considerati ca toti medicii trebuie sa isi asume aceasta misiune?
Nu… Este un “apostolat” individual. Nu lucreaza nimeni sute de ore pe luna, in mod voluntar, decat daca are o anumita chemare. Un medic are obligatia sa se auto-perfectioneze si autoeduce constant. Scoala elementara ar trebui in primul rand sa furnizeze cunostinte minime de igiena si sanatate. Un adult care este deja departe de regulile elementare este mai greu de influentat. Mai ales in Romania.
8. Preventia bolilor intra in indatoririle unui medic? Sau doar diagnostic și tratament?
Intra din punct de vedere moral si etic. Dar este putin sau deloc remunerata si nu are timp alocat in contractual cadru ce reglementeaza activitatea medicului de familie. Deci este … o alegere individuala.
9. Meseria dumneavoastra este una care va solicita timp si in afara orelor de program. Cum reusiti sa va organizati timpul? Aveti pauze? Cum le petreceti?
Este … un secret. Sa stiti ca nu am descoperit ziua de 48 de ore… Este doar foarte multa munca si renuntarea la multe din orele de recreere. Am convingerea ca una din misiunile unui roman ramas in Romania este sa incerce sa deturneze traiectoria proasta pe care se indreapta, catre esec, tara noastra de 30 de ani incoace. Daca nu iti mai pasa si nu mai suporti, este foarte posibil, cu scoala din Romania, sa reusesti oriunde in lume. O spun in cunostinta de cauza.
10. Ce faceti cand nu cunoasteti un răspuns? La cine apelati?
O sa zambiti… dar nu e deloc rara situatia cand nu stiu exact raspunsul. Dar am o varsta si un nivel academic de la inaltimea carora pot spune linistit pacientului “nu stiu, dar promit ca ma voi documenta riguros si va voi raspunde”. Pacientii apreciaza un medic “uman” care promite sa se documenteze si nu un “robot” arogant care stie tot.
Din fericire am colegi pediatri care sunt exceptionali in specialitatile lor si cu ajutorul carora pot elucida cazuri complexe… Iar cand nu este usor informatia stiintifica este la un clic distanta. Important este sa poti sa te uiti in ochii pacientului si sa ii spui “acestea sunt optiunile” si sa il indrumi eventual catre o a doua opinie. Stiu, in Romania este usor neobisnuita, aceasta atitudine a mea.
11. Daca vi s-ar putea indeplini o dorinta cu privire la meseria de medic pediatru, care ar fi aceea?
Sa lucrez la mine in tara intr-un spital ca acelea in care am lucrat afara in SUA sau in Olanda. Fac eforturi alaturi de colegii mei sa amelioram ce tine de noi. Si de oamenii multi care ne ajuta voluntar…
As fi bucuros sa ne ajute si statul mai mult, caci suntem un spital de stat, iar ajutorul a cam lipsit in ultimii 30 de ani. Continui sa sper ca voi putea lucra si desfasura activitati de cercetare si de predare ca in Occident. Glumind, inca mai visez la minuni…
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.