INTERVIU | Dr. Georgiana Puiu, medic specialist cardiolog: „Mi se pare ca toti gresim uneori, medicina nu vine in alb si negru, este bine sa lucram in echipa”

INTERVIU | Dr. Georgiana Puiu, medic specialist cardiolog: „Mi se pare ca toti gresim uneori, medicina nu vine in alb si negru, este bine sa lucram in echipa”

Doctor Georgiana Puiu este un medic care apreciaza munca in echipa pentru ca prin interactiunea cu alte specialitati ai in permanenta ocazia de a invata ceva nou. Cel mai important lucru pe care l-a invatat prin prisma meseriei sale, aceea de medic cardiolog, consta in faptul ca inima este un organ fascinant, fiind conectata la tot.

Despre legatura creata intre medic si pacient, este de parere ca nu sunt de investigat doar problemele medicale, ci si cele sufletesti. Din acest motiv, simte ca si pacientii isi lasa amprenta pe medici. Astfel, spune ca nu este mica bucuria momentului in care reusesti sa pui un diagnostic corect, sa stabilesti un tratament potrivit si esti responsabil de zambetul de pe buzele pacientului la final. 

Deoarece medicina este un domeniu solicitant, care presupune multe sacrificii, doamna doctor Puiu considera ca un medic nu trebuie sa renunte la liniste si sa isi pretuiasca familia, sa fie constient de importanta sa si sa gaseasca un echilibru intre viata personala si cea profesionala.

1. Ce v-a determinat sa alegeti cardiologia? Aveti un mentor/ model pe care il admirati?

Cred ca de mica am stiut ca vrea sa fac medicina, insa la cardiologie m-am hotarat in anul 4 de facultate dupa ce am ajuns intamplator la congresul de cardiologie de la Sinaia, am ascultat lucrarile o zi intreaga si mi s-a parut foarte interesant. Cred ca atunci am realizat ca as vrea sa ma implic in aceasta ramura a medicinei. Un mentor nu as putea sa spun ca am, toti medicii cu care am lucrat si-au lasat intr-un fel sau altul amprenta asupra mea. 

2. Care a fost cel mai frumos moment din perioada rezidentiatului? Dar cel mai dificil?

Cel mai frumos moment cred ca a fost cel in care am devenit oarecum independenta. Initial iti este teama, ai vrea sa intrebi superiorii orice lucru, la un moment dat insa iei o decizie fiind sigur pe tine (chiar daca trebuie mereu sa verifici cu medicii mai mari). 

3. La ce modalitati apelati pentru a va dezvolta pe plan profesional? Ce surse considerati de incredere din acest punct de vedere?

Incercam tot timpul sa fim la curent cu noutatile, medicina avanseaza intr-un ritm foarte rapid. Din fericire exista acum o multime de modalitati de a face acest lucru. Internetul este una din ele, reviste de specialitate online, multe fiind gratuite, site-uri de tip Uptodate, Medscape, ghiduri ale Societatilor Europene/Americane de Cardiologie. De asemenea, exista congresele nationale si internationale, precum si cursuri de cateva zile sustinute de nume importante din cardiologie in afara tarii, cat si in Romania. 

4. Cati ani sunt necesari pentru ca un medic sa devina profesionist? Considerati ca varsta este un atu in domeniul medicinei?

Aici e cam greu de raspuns. Consider ca trebuie sa avem o atitudine profesionista de cand ne incepem formarea, asa cum incepi, asa vei continua. Un medic trebuie sa fie aplecat asupra problemelor pacientului, atat cele medicale, cat si cele sufletesti. Cand vine la medic omul nu are numai un picior rupt, are si alte probleme cardiace, pulmonare, o boala terminala, probleme de familie care il tin treaz noaptea, de aici depresii sau alte afectiuni. 

Citește și: INTERVIU | Dr. Horia Mocanu, medic primar ORL

5. Povestiti-ne un caz medical care v-a impresionat.

Nu cred ca am un caz anume care m-a impresionat, pacientii isi lasa amprenta la randul lor pe medici. Te poti bucura cand pui un diagnostic corect, omul raspunde la tratament, la final pleaca cu zambetul pe buze si iti spune multumesc. Sunt de asemenea pacienti la care nu ai o solutie medicala, pe care ii ajuti pe timp limitat, la care impactul psihologic este mare, iti produce o stare de tristete, de neputinta. 

6. Ce calitati apreciati la colegii cu care colaborati? Fata de ce defecte nu aveti toleranta?

Imi place la lucrez in echipa, am invatat multe de la colegii mai mari, dar si mai mici. Imi place sa fiu inconjurata de oameni comunicativi, deschisi la pareri, la discutii, seriosi cand e de treaba, dar si glumeti in micile pauze. Cred ca acesta este motivul pentru care imi place sa fiu intr-un spital, ai ocazia sa interactionezi si cu persoane de pe alte specialitati si sa inveti mereu cate ceva. Nu imi plac oamenii morocanosi, care nu vor nicicand sa ceara o parere, mi se pare ca toti gresim uneori, medicina nu e alb negru, e bine sa lucram in echipa. 

7. Dar cand vine vorba despre pacienti? Cum reactionati cand nu sunt cooperanti fata de recomandarile medicale?

Pacientii care nu respecta recomandarile…sunt o provocare uneori. Incerc sa ascult cand omul spune ‘’am intoleranta’’ la medicamentul X sau Y. De multe ori nu e o alergie sau o intoleranta adevarata, insa nu este intotdeauna bine sa obligi pacientul la un anume medicament, mai ales daca exista alte optiuni. De ce? Pentru ca va merge acasa si nu il va lua, deci va ramane oricum descoperit. De exemplu, in hipertensiune ai multe variante de tratament, daca pacientul spune ca nu vrea medicamentul X, il poti incerca pe Y. 

Apoi mai sunt cazuri in care pacientul continua sa bea, sa fumeze, sa nu tina regim…aici nu ai ce sa faci…Putem da sfaturi, dar nu mergem acasa cu fiecare pacient in parte, sa vedem ce mananca si sa ii luam farfuria din fata. Fiecare trebuie sa fie constient de actiunile sale. Un diabetic care mananca 3 prajituri la o masa sigur va avea complicatii serioase, un om care face un infarct si inca fumeaza un pachet pe zi, sigur il va face pe al doilea. 

O alta problema serioasa este obezitatea, vad frecvent tineri < 30 ani, la 100 kg sau peste, cu hipertensiune si glicemii mari. Le spun ca daca se apuca de regim, miscare, sigur vor scapa de medicamente. Sunt unii pacienti care accepta, altii care prefera sa inghita o pastila…asta e oarecum frustrant, deoarece vezi ca oamenilor nu le pasa de ei insisi. 

8. La ce lucruri renunta un medic pentru profesia sa? La ce nu ar trebui sa renunte?

La ce renuntam? La seri cu familia, la iesiri cu prietenii, la nopti linistite cu somn…Cred ca ne asumam asta…Vezi situatia asta de cand esti student si ajungi in spital la practica, vorbesti cu medici rezidenti sau deja specialisti…Sau avem in familie pe cineva din domeniu…Si totusi alegem sa facem asta. Nu cred ca ar trebui sa renuntam insa la liniste, cred ca e important sa ne pretuim familia, sa fim constienti cat e de importanta si sa incercam sa gasim un echilibru. Ajuns acasa trebuie sa te dedici 100% celui/celei care te asteapta acolo.   

9. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ati descoperit despre inima in calitate de medic cardiolog?

Cel mai important lucru despre inima…Este conectata la tot….Exista o patologie care se numeste ‘’broken heart syndrome’’…inima cedeaza cand ai un stres foarte mare (organic, gen dupa o operatie…sau psihic, gen un deces)…insa recupereaza in mod miraculos. Este fascinanta ca organ. 

10. Ati avut vreun moment in care ati fost dezamagita de mijloacele/resursele pe care le aveti la indemana pentru tratarea unui pacient?

S-a intamplat de multe ori sa ne lipseasca ceva in spitale…Din pacate situatia nu este tocmai roz…Ar fi minunat sa ai mereu ce iti trebuie, sa nu te gandesti ca trebuie sa ii recoltez analiza aia, aia costa atat….trebuie sa faca RMN cardiac…este doar in privat…costa X RON…O sa ajungem si acolo…Lucrurile se misca din ce in ce mai bine. Mai este insa de munca. Este unul din motivele pentru care multi medici decid sa plece in afara…cred eu.

11. Ce interventie/tratament v-ati dori sa puteti practica in urmatorii 5 ani?

Sunt bucuroasa sa spun ca in prezent, in spitalele de stat si private din Romania facem orice se face si in afara, interventii minim invazive, operatii minim invazive, stenturi de ultima generatie, tratamente conform ghidurilor. Ar fi super sa se extinda si in orase mai mici, nu numai Bucuresti, Targu Mures, Timisoara etc.

12. Ce sfat puteti oferi unui medic cardiolog aflat la inceput de drum?

Un sfat ar fi sa incerce pregatire profesionala in mai multe locuri, este bine sa vezi pareri diferite, tratamente diferite. Sa faci un stagiu in afara, ceea ce este foarte usor in prezent in Europa. Iti deschide viziunea asupra lucrurilor. De asemenea, sa incerce mereu sa imbunatateasca sistemul de acasa din Romania. 

Citește și: INTERVIU | Prof.Univ.Dr. Stanila Adriana, medic primar oftalmolog

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment