INTERVIU | Dr. Denisa Zica, medic specialist ORL

INTERVIU | Dr. Denisa Zica, medic specialist ORL

Despre stagiul de pregatire din Franta, doamna doctor Zica spune ca acesta a educat-o, invatand din mers diverse lucruri, dar recunoscand ca a fost norocoasa sa aiba alaturi prieteni buni care au sustinut-o, precum si sefi aprigi. Acestia din urma, desi dadeau si dovada de intelegere, nu urmareau decat sa o determine sa isi depaseasca conditia. Ceea ce, in final, au si reusit.

Cu toate ca este un medic tanar, vorbele sale ascund multa intelepciune. Astfel, doamna doctor subliniaza ca nu trebuie sa uitam ca atat medicul cat si pacientul sunt oameni, iar grija fata de pacient este de baza. In orice domeniu medical.

Considera ca motivatia unui medic de a ramane sau nu in tara sa reprezinta mai degraba o alegere personala, de dorinte si de meserie, iar nu de oportunitatile oferite de sistemul de sanatate din statul respectiv.

Pentru ca educarea si autoeducarea nu lipsesc din viata sa, doctor Zica apeleaza la multiple surse de informare si crede in colaborarea interdisciplinara, dar mai ales in munca. Pentru ca medicina este o munca de echipa si nimic frumos nu vine fara munca.

1. Care a fost momentul in care ati stiut ca va doriti sa deveniti medic? Ce v-a indreptat catre specializarea ORL?

Am stiut ca vreau sa devin medic din copilarie. Am cochetat si cu alte idei, sunt pasionata de istorie, spre  exemplu, dar la final de liceu am ales medicina, desi terminasem un profil uman si aveam sansa de a studia diplomatia in SUA. ORL am ales dupa ce am dat examenul de rezidentiat, imi doream o specializare chirurgicala, dar nu stiam sigur la ce sa ma astept! 

Citeste si: INTERVIU | Dr. Costin-Stefan Sirbu, medic specialist oncologie

2. Ati participat si la un stagiu de pregatire in Franta. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale acestei experiente?

Franta a fost pentru mine un punct de plecare si educare la baza ca om si implicit ca medic. Mi-am dat primul examen de rezidentiat in Franta si am invatat aproape un an. Am invatat ce inseamna sa acorzi atentie si interactiunea cu pacientul, cum sa iti pastrezi calmul in situatii limita si, poate cel mai important, sa nu uit cine sunt si de ce sunt acolo. Am avut parte de sefi intelegatori si totodata aprigi, cu multe cerinte, care incercau sa ma faca sa imi depasesc conditia. Si au reusit.

Toata experienta a fost interesanta si frumoasa, de la faptul ca a fost greu sa ma adaptez, mutat, purtat de grija singura, de la plata facturilor si aprovizionare pana la aventura inchirierii unei garsoniere si deschiderea unui cont bancar. Sunt lucruri pe care nu ti le spune nimeni, dar le inveti din mers, am avut si prieteni buni ce m-au ajutat, desi birocratia este bine cunoscuta, oamenii sunt ceva mai relaxati. Franta m-a educat.

3. Cum se situeaza, din punctul dvs. de vedere, specialitatea ORL in Romania comparativ cu strainatatea? Care este motivatia unui medic roman sa nu plece in strainatate?

ORL este o ramura importanta a medicinei, din pacate suntem vazuti gresit “doctorii de picaturi”. Total gresit. ORL inseamna nas, gat si urechi. Sunt atat de multe afectiuni in sfera ORL, incat nici acum nu stim tot (si nici un avem cum) inca cercetam si incercam sa inovam metode de diagnostic, tehnici chirurgicale, tratament si reintegrare sociala. 

Sa luam de exemplu un copil hipoacuzic, cata munca este in spatele unui diagnostic si tratament corect, cazul unui bolnav diagnosticat cu cancer din sfera cap si gat sau complexitatea interventiilor chirurgicale la nivelul bazei de craniu. In Romania lucrurile stau putin diferit, de la pregatirea medicala pana la abordarea pacientului cat si accesul la informatie, dar am inceput  sa tinem cont de protocoalele internationale si sa ne informam cat mai mult, in asa fel incat sa oferim informatii, diagnostic si tratament  corect pacientilor si cat mai actuale. 

Motivatia sa pleci sau nu din tara tine strict de alegerea personala din punctul meu de vedere, ce iti doresti de la viata, meseria de medic si mai putin de ce iti ofera statul roman ca si medic. 

Citeste si: INTERVIU | Dr. Iulia Ardelean, medic dermatovenerologie

4. La ce surse de informare apelati pentru a va mentine la curent cu ultimele descoperiri/informatii din domeniul medical?

Ma informez din surse medicale acreditate, carti de specialitate, cursuri, articole nou aparute, discutii cu colegii ORL-isti sau din alte specialitati medicale. Medicina este o munca de echipa.

5. Ce calitati trebuie sa aiba un medic ORL, din punctul dvs. de vedere?

Medicul este Om, inainte de toate, si ai in fata ta tot un om. Asta cred ca nu ar trebui sa uitam. Tratam oameni nu boli, grija fata de pacient este foarte importanta. Ca ORL-isti ar trebui sa ne educam si autoeducam constant, sa fim mereu informati si deschisi catre nou, dar si sa ne gasim o nisa pe care sa ne specializam si sa o facem bine!

6. Cat de mult conteaza pentru un medic sa aiba parte de o buna colaborare cu colegii sai? Pe baza caror criterii va alegeti colaboratorii?

Dupa cum am spus, medicina este o munca de echipa. Din  fericire pentru mine am colegi minunati cu care pot colabora si face schimb de idei si, poate cel mai important, MENTORI buni, la care am gasit mereu intelegere, indrumare, critica, ajutor si sprijin. Baza mea ca medic este rezultatul muncii lor. 

Citeste si: INTERVIU | Dr. Alexandru Deutsch, Medic Primar Cardiologie cu competente in Electrofiziologie si Stimulare Cardiaca

7. Un medic ORL se poate dezvolta mai bine in sistemul de stat sau in cel privat? (in Romania) Explicati, va rog.

Un medic bun se poate dezvolta in orice situatie data, trebuie inteles faptul ca in spatele succesului ca medic stau multa munca, esec, incercari si reincarcari, stagnare, progres. Dezvoltarea consta in munca de echipa si colaborare atat cu colegii cat si interdisciplinar. Da, in privat este poate mai important aspectul financiar si nu avem o adresabilitate mare, mai ales ca medic tanar la inceput, fara backround, dar sta in puterea noastra sa crestem si sa incercam mai mult. La stat este alta poveste, ai oportunitati, dar va trebui sa muncesti mult mai mult si asta implica multe sacrifici. Nimic frumos nu vine fara munca! 

8. Ati avut parte cu siguranta de multe cazuri medicale impresionante. Povestiti-ne unul care v-a ramas in memorie.

Sunt multe cazuri ce mi-au ramas in amintire. De la primul multumesc spus de un pacient in timpul practicii de vara pana la primul deces. Dar, poate ca cel mai impresionant caz in care m-am implicat personal a fost in perioada rezidentiatului, un caz de otomastoidita acuta al unei paciente tinere ce m-a facut sa aleg ca si specialitate de interes special otologia. Un caz la care ma gandesc si acum si care inca necesita urmarire indeaproape, si acum dupa aproape 4 ani, un caz complex ce a avut rezolvarea in echipa multidisciplinara.

Citeste si: INTERVIU | Prof. Dr. Patriciu Achimas-Cadariu, medic primar obstetrica-ginecologie, supraspecializare ginecologie oncologica si chirurgie oncologica

9. Nu sunteti doar medic, ci si mama. Cum se impaca cele doua meserii? Cum va organizati timpul liber?

Medic am stiut ca vreau sa fiu de copil, rolul de mama va veni curand. Sper ca voi reusi sa impletesc cele doua laturi si sa reusesc in ambele situatii. Norocul meu consta in familie, un sot ce imi intelege meseria, desi el nu este medic, si ma sustine. Asa ca sunt un om norocos, dar timp liber nu prea am. Timpul liber este sacrificat in favoarea orelor de consultatii, spital si informare medicala, nu spun ca e usor sau greu, este o alegere personala.

10. Daca ati dori sa convingeti un medic rezident nehotarat sa isi aleaga specializarea ORL, ce i-ati spune?

In primul rand mi-as intreba colegul rezident ce isi doreste de la viata! As incerca sa ii explic ce inseamna ORL-ul cu bune si rele, de la pregatire si oportunitati dupa terminarea rezidentiatului. Nu as incerca sa conving pe nimeni, specialitatea ti-o alegi singur!  Este o alegere de care trebuie sa fii perfect constient, teoretic asta vei face pentru restul vietii tale medicale, asa ca esti responsabil de propria liniste. Ca ORL-ist poti lucra in cabinet  sau in spital, sa te supraspecializezi sau sa faci ORL general. Fiecare alegere vine la pachet cu responsabilitati, de la garzi grele pana la program 9-17. Asa ca fiecare alege ce il satisface!

Citeste si: INTERVIU | Dr. Mihaela Peres, medic specialist alergologie si imunologie clinica

11. Ce lucruri v-ati dori sa realizati in urmatorii 5 ani si nu ati reusit inca? (proceduri, tratamente)

Profesional imi doresc sa cresc frumos, sa imi termin doctoratul si sa ies din zona de confort medical, sa invat cat mai mult. Personal imi doresc aceeasi liniste de acasa pe care o am si acum!

12. Care este cel mai important lucru pe care l-ati invatat in cariera de medic?

Am invatat multe de la viata de medic, profesional vorbind, nimeni nu este de neinlocuit! Sta in puterea noastra sa ne facem sau nu doriti si respectati intr-un loc anume. Cariera medicala nu este usoara sau doar o raza de soare, dar munca si implicarea iti vor aduce si satisfactie. Atata timp cat iubesti ceea ce faci, te vei simti implinit!

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

MEDIjobs

MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc. Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

Facebook Comment