De ce medicii nu reușesc să se concentreze asupra finanțelor personale?

De ce medicii nu reușesc să se concentreze asupra finanțelor personale?

A fi doctor înseamnă să faci parte dintr-o categorie profesională înalt educată, însă din cauza faptului că studiul, rezidențiatul și chiar practicarea meseriei ocupă adesea atât de mult timp, educația financiară nu se află în topul priorităților. 

Acest lucru se poate dovedi problematic, pentru că pentru a avea succes in cariera înseamnă și a lua decizii financiare bune, atât în viața profesională, cât și în cea personală. Bunăstarea financiară are un impact direct asupra capacității medicului de a fi un bun profesionist. Așadar, orice decizie la nivelul finanțelor proprii se poate răsfrânge asupra vieții profesionale a acestuia – stresul financiar va afecta mai devreme sau mai târziu capacitatea de a oferi un act medical de calitate. În plus, pornind de la costul studiilor sau deschiderea propriului cabinet medical, doctorii vor fi puși în fața situației de a lua decizii financiare importante pentru viitorul lor. 

Însă pentru a putea rezolva o problemă, trebuie să vedem mai întâi cauza acesteia. Așadar, care sunt cele mai frecvente motive pentru care medicii nu reușesc să se concentreze asupra finanțelor personale?

  1. Nu au educație financiară

Poate părea banal, pentru că vorbim de persoane foarte educate, însă acesta este cel mai frecvent întâlnit motiv. În timpul studiilor, educația financiară nu este inclusă în curricula universitară și nici în timpul rezidențiatului nu se abordează subiectul administrării finanțelor personale. În această perioadă întreaga lor atenție este orientată către acumularea de cunoștințe medicale, astfel încât la finalul studiilor, majoritatea medicilor nu se descurcă să își gestioneze finanțele. 

În plus, nu toată lumea are abilitățile sau dorința de a învăța să își gestioneze propriii bani. Este știut faptul că unii oameni nu sunt „construiți” să înțeleagă cum pot crea un buget lunar, să își înțeleagă neajunsurile financiare, să utilizeze un program de cashflow, să investească șamd.

Citește și: Salariul net vs. salariul brut: care este diferența?

  1. Lipsa timpului

Cei mai mulți dintre noi suferim de lipsa timpului într-o oarecare măsură și foarte puțini dintre noi alocăm suficient timp pentru gestionarea progresului financiar. Între garzile lungi, presiunea adăugată în această perioadă de pandemie și familie, este greu să îți mai faci timp sau să mai ai energia necesară pentru a încerca să înțelegi mai bine cum se pot gestiona banii. Însă indiferent de cauză, efectul rămâne același. 

  1. Lipsa disciplinei

Având toată atenția concentrată asupra actului medical și lucrând zilnic cu un număr mare de pacienți cărora trebuie să le acorde toată atenția, este dificil pentru medici să fie la fel de riguroși și cu alte aspecte ale vieții lor, așa cum este cazul banilor proprii. Primul pas pentru a combate acest lucru este să recunoști faptul că nu ești la fel de organizat în privința finanțelor așa cum ești în profesie și să pornești de aici. Foarte mulți dintre medici nici măcar nu își dau seama că acest lucru este o problemă și continuă să facă greșeli financiare. Învață, cu pași mici, cum te poți organiza mai bine în viitor. 

  1. Lipsa abilităților de management

Puteți începe să vă notați cheltuielile într-un document, spre exemplu, însă atunci când aveți o perioadă mai aglomerată, veți avea nevoie de atenție și de abilități de management pentru a vă asigura că aveți suficienți bani pentru toate cheltuielile. Iar acestea se schimbă în mod constant, de la lună la lună, trimestrial, sau anual. Fără abilități de organizare și dedicare de resurse (timp, energie) puteți să nu faceți față unui astfel de proces și să vă demoralizați. 

Te-ar putea interesa și: Ce salariu are un medic rezident în 2021

  1. Nu văd situația de ansamblu 

Dacă ai informațiile divizate, venind din mai multe surse, este greu să ai o imagine de ansamblu a situației tale financiare. Distribuirea lor, atât în venituri, cât și în cheltuieli, poate face dificil să te organizezi în acest sens. Pentru a vă asigura că știți pe ce vă puteți baza, gândiți-vă la partea financiară ca la un spital, unde știți exact care este fluxul de intrări-ieșiri, știți cum sunt cheltuiți banii și puteți face previziuni pe baza datelor. 

  1. Nu vor să recunoască atunci când nu știu 

Medicii sunt primele persoane la care apelăm atunci când vrem să aflăm mai multe informații privind starea noastră de sănătate. De aceea, le poate fi greu uneori să recunoască atunci când nu știu ceva, pentru că interpretează acest lucru ca un semn de slăbiciune. În realitate, este uman să nu știi totul și cu cât evoluezi mai mult, atât personal, cât și profesional, realizezi că de fapt, cele mai încrezătoare persoane sunt cele care recunosc atunci când nu au toate informațiile și nu se tem să ceară sfaturi. Acest lucru poate fi extins și asupra zonei financiare. Chiar dacă nu vă place să recunoașteți că este ceva ce nu știți, este important să cereți ajutorul specialiștilor atunci când vă simțiți depășiți de situație. 

Citește și: Tu ce salariu crezi că meriți? Cum să te evaluezi corect profesional

Sfaturi utile despre gestionarea finanțelor personale 

Dacă și tu ai probleme în a te concentra asupra finanțelor personale, am pregătit pentru tine câteva sfaturi și reguli de administrare.

1. Începe cu un buget simplu. Dacă vrei să începi și nu știi de unde sau ți se pare complicat, începe cu crearea unui buget simplu pornind de la principiul „un buget este o metodă prin care le spui banilor tăi unde să meargă în loc să te întrebi unde s-au dus”.

2. Folosește o aplicație dedicată. Cea mai rapidă metodă, dacă doriți să vă organizați singuri, este o aplicație de budgeting. Majoritatea aplicațiilor care oferă astfel de servicii sunt acum gratuite și prezintă mai multe avantaje față de varianta creării unui astfel de buget pe hârtie: vă salvează datele într-un singur loc, aveți întotdeauna acces rapid de pe laptop sau telefon, nu trebuie să aveți tot timpul o agendă fizică cu voi și nu există riscul pierderii datelor. De asemenea, unele dintre ele permit accesarea unor portofele comune, deci pe lângă cheltuielile tale poți monitoriza și cheltuielile celorlalți membri ai familiei. De asemenea, dacă dorești să economisești îți poți seta anumite bugete în aplicație astfel încât vei fi atenționat când te apropii de limită.

Te-ar putea interesa și: Așteptările salariale – cum răspunzi la cea mai dificilă întrebare din timpul interviului?

3. Ai grijă la cheltuieli – de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama unde ni se duc banii dacă nu ținem evidența lor. Poate plătim mai multe cumpărături sau diverse facturi cu mai multe carduri și ținerea evidenței poate fi dificilă. Încercați ca, timp de o lună, să păstrați toate bonurile primite la magazine și puteți face astfel o estimare pentru viitor, cât și să eliminați cheltuielile inutile.

4. Ține sub control gradul de îndatorare. Atunci când nu știi situația de ansamblu și ce cheltuieli ai, cu atât poate fi mai ușor să te îndatorezi și să acumulezi datorii care vor deveni tot mai greu de plătit. Calculați cu atenție câți bani datorați în total și organizați-vă cheltuielile în așa fel încât să vă permită să plătiți lunar câte o tranșă până la ștergerea completă a datoriei.

5. Economisește. Deși știm cu toții că este bine să avem un cont de economii, acest lucru este poate și cel mai greu de realizat. Chiar dacă tentațiile sunt mari, încercați să puneți deoparte 10% din veniturile lunare sau să investiți într-un proiect care chiar vă poate aduce venituri suplimentare.

6. Apelează la serviciile unui profesionist. Planificarea finanțelor personale se poate dovedi mai dificilă dacă faci acest lucru pentru întreaga familie, sau întregul business, față de planul financiar pentru o singură persoană. Dacă te simți depășit și ți se pare că toate aceste informații te copleșesc, sfatul nostru este să apelezi la un profesionist în domeniu. Un consilier financiar vă poate ajuta, cu siguranță, să fiți relaxați și să scăpați de stresul financiar. 

Citește și: Ce sporuri poți lua în funcție de secție și cum se calculează acestea?

Concluzie 

Administrarea finanțelor necesită multă muncă și se poate dovedi dificilă chiar și pentru persoanele educate și organizate așa cum sunt medicii. Deoarece bunăstarea financiară are un impact direct asupra capacității de a fi un bun profesionist, sfatul nostru este să nu lăsați acest lucru să vă afecteze. Cu motivație, organizare pe măsură, apelând la o aplicație dedicată sau la un consultant financiar veți putea administra eficient bugetul personal astfel încât să economisiți și timp și bani. 

Ești specialist medical și vrei să schimbi locul de muncă? Creează-ți acum un profil pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Alexandra Ariton

Fire curioasă și creativă, privesc cu entuziasm comunicarea online. Cred în storytelling și puterea textelor care informează, captează și inspiră publicul.

Facebook Comment