Sa ceri o marire de salariu in sistemul medical nu e o treaba usoara. Bugetele institutiilor sunt restranse si greu de gestionat, salariile sunt specifice pentru anumite sectii, iar atunci cand apar investitii se duc, de obicei, inspre aparatura medicala.
Toti am fost acolo, indiferent de jobul pe care l-am avut. Am lucrat dedicat, poate, ani la rand, respectand cu sfintenie atributiile jobului, am mai lucrat si ore suplimentare cand a fost necesar, totul ca ceilalti din jurul nostru sa primeasca ingrijirea necesara. Cu timpul, experienta si responsabilitatile au crescut, insa salariul a ramas acelasi pe care l-am negociat la primul interviu, acum mult timp in urma. Poate acum ar fi timpul sa ceri o marire pentru munca pe care o faci.
Cand si cum sa ceri o marire de salariu?
Desigur, discutia despre marirea salariului vine la pachet cu o tona de intrebari si ganduri care te fac sa te simti vulnerabil, agitat, simti ca pierzi controlul. Dar pentru a avansa in cariera e nevoie sa inveti sa-ti sustii munca. Nu poti presupune ca organizatia din care faci parte o sa aiba grija de tine doar pentru ca faci o treaba buna. Jospeph Weintraub, director formator si profesor al Babson Coaching for Leadership and Teamwork Program nota ca „exista un grad de auto-promovare necesar oricarui angajat, iar daca nu ceri, nu ti se va da”.
Auto-evalueaza-ti munca
Inainte de a negocia o marire, este important sa te aduni un pic. Cu cat esti mai calm si ai mintea mai clara, cu atat iti va fi mai usor sa porti o discutie despre motivul pentru care meriti majorarea. Vei sti sa-ti prezinti performantele, indatoririle, responsabilitatile (atat cele initiale, cat si cele primite pe parcurs), cat si valoarea ta ca angajat si coleg intr-un cadru profesionist. De exemplu, poti compara contributia ta cu a colegilor de la alte sectii, in acelasi interval orar si cu aceleasi resposansabilitati. Poate ai avut mai multe vizite la pacienti sau poate ai gasit o solutie prin care tu si echipa ta sa lucrati mai eficient si ei au aplaudat ideea ta. In cazul asta, e timpul sa bati fierul cat e cald.
Intrebarea potrivita, la timpul potrivit
Se zice ca timpul si contextul sunt esenta. Uneori se aplica si in cazul cererilor de marire a salariilor. Evita sa-ti implici managerul intr-o discutie despre salarii cand are o zi proasta. Potrivit psihologilor, ziua de luni nu este una buna pentru astfel de discutii. Alege ziua de vineri, dimineata, dupa ce si-a baut cafeaua. Vinerea pare sa fie ziua in care sefii sunt mai relaxati si pot lua decizii morale.
Cheltuielile personale te privesc doar pe tine
Desi ai o profesie emotionala, daca esti un bun profesionist nu lasi emotiile sa vorbeasca pentru tine atunci cand vrei sa obtii o majorare. Risti sa-l pui si pe managerul tau intr-o situatie incomoda si sa piarda din vedere aspecte importante. Costul stilului tau de viata si facturile asociate nu sunt problema sau responsabilitatea angajatorului tau. Marirea salariului ar trebui sa se bazeze exclusiv pe merit, nu pe noul telefon pe care tocmai ti l-ai cumparat. Fii gata sa demonstrezi ca munca pe care o aduci merita o recompensa mai mare. De exemplu, fa o lista cu cele mai recente realizari si abilitatile tale profesionale pe care o vei prezenta sefului tau.
Plan b
Daca seful tau nu reuseste sa aloce un buget mai mare pentru tine, nu e totul pierdut. Este momentul perfect sa ceri informatii despre cum ai putea sa lucrezi mai bine, astfel incat sa primesti marirea de salariu. De asemenea, poti avea un plan B. Aici poti veni cu alte propuneri care ar putea sa te avantajeze: mai multe zile de concediu, flexibilitate a programului zilnic, asigurari medicale mai avantajoase, decontul transportului si al diurnei, gadgeturi sau aparatura care ar putea sa-ti usureze munca.
Stabileste o intalnire
Cand esti pregatit sa ceri o majorare de salariu, e important sa te prezinti ca un profesionist. Cere-i sefului sa stabiliti impreuna o intalnire sa discutati despre un subiect care va vizeaza pe amandoi.Asigura-te ca are loc in mediul si locul potrivit.
Adauga marirea de salariu in contract
In situatia in care totul a mers conform planului si ai primit majorarea binemerita, e momentul sa treci pe la contabilitate si sa notati modificarea si in contractul de munca, altfel se poate considera inexistenta. Daca lucrezi ore in plus, noteaza-le in contract. Poti sa adaugi o clauza in contract unde sa notezi modificarile salariale anuale.
Acum ca am trecut in agenda toti pasii care sa te conduca spre o marire de salariu, poti merge cu incredere sa o soliciti si sa o primesti. Nu uita ca esti un profesionist si meriti recunostinta pentru munca ta.
Daca doresti sa fii la curent cu oferte de cariera, dar si cu noutatile din domeniul medical, creeaza un cont gratuit pe MEDIjobs aici.
Curatoare de informații. Organizatoare. Nature lover and part-time dancer. Nu deține obsesii și posesii.