INTERVIU | Cristina Manuela Sârbu, asistent medical licenţiat, director îngrijiri medicale: “Cea mai mare problemă a acestei meserii este stresul profesional.”

Astăzi o aduc în galeria oamenilor frumoşi pe Cristina Manuela Sârbu, asistent medical licenţiat, director de îngrijiri medicale, care ne va povesti chiar ea ce înseamnă să lucrezi în sistemul de sănătate şi care a fost parcursul domniei sale.

Cristina Sârbu, cum aţi ales profesia de asistent medical?

În alegerea acestei profesii un rol important l-au avut părinții mei, condiționați de sistemul educațional al acelor vremuri, sistem în care plus valoarea era dată de obținerea unei calificări după absolvire, în detrimentul cunoștințelor generale efective. 

La sfârșitul clasei a VIII-a trebuia să decid unde îmi voi continua studiile liceale. Opţiunile alese atunci, împreună cu părinții mei au fost Liceul Economic din Iași și Liceul Sanitar din Suceava. Cum prima opțiune am ratat-o din cauza unor proceduri greoaie la depunerea dosarului a rămas varianta Liceului Sanitar Suceava.

A fost un examen dificil, numărul de locuri alocat pe județ fiind mic iar concurența foarte mare. Din câte imi amintesc am fost 6 sau 7 candidaţi pe un loc. Examenul l-am trecut cu brio, fiind pentru mine prima mea mare realizare de până atunci.

Nu i-am întrebat niciodată pe părinții mei de ce au ales la vremea aceea acest liceu. Mă  gândesc că au analizat orientarea mea către unele discipline şcolare și faptul că la sfârșitul liceului aveai siguranţa unui loc de muncă.

Cum a fost parcursul universitar?

Dezvoltarea mea profesională a fost definită de multe forme de învățământ, cauzate de schimbările de după anii ‘90. Părinții mei au făcut eforturi pentru mine şi sora mea, investind în dezvoltarea noastră. Am urmat şcoala gimnazială la Bârlad, în cadrul Şcolii Generale nr. 8, asta însemnând un efort considerabil pentru părinții mei care locuiau la țară.

Nostalgică, parcă simt şi acum lipsa lor din acea perioadă şi-mi amintesc cu ce bucurie mergeam sâmbăta şi duminica acasă. Cei 4 ani de liceu la Suceava, la renumitul “sanitar”,  au fost cu adevărat examenul maturităţii dar şi primii paşi în meserie.

Eram un copil de 15 ani când am început să îngrijesc oameni, un copil cu entuziasm şi dornic să afle şi să facă cât mai multe deodată, fără să știu la momentul acela cât de complexă este această meserie. La sfârșitul clasei a XII-a, în urma repartiţiei, am primit un post de asistent la cabinetul de Chirurgie în cadrul Policlinicii Spitalului din Bârlad. 

În primul an de muncă efectiv trebuia să facem un an de stagiu în toate specialitățile medicale, iar apoi o modificare legislativă ne-a impus un an de echivalare a studiilor liceale sanitare cu studiile postliceale. Dacă ar fi să enumăr elemente importante din CV, nu neapărat în ordine cronologică, câteva repere ar fi: 

 Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Medicină ,,Victor Papilian” Sibiu, specializarea Asistență Medicală Generală în anul 2011

 Master în Management Sanitar, Universitatea ,,Lucian Blaga” Sibiu, 2016

 Curs de Manager al sistemelor de management al calității în domeniul sanitar, 2019

 Curs de Auditor clinic, 2019

 Curs postuniversitar ,,Infecţiile asociate asistenței medicale de la reglementări  la practică”, UMF Iaşi, 2018

 Curs de management spitalicesc pentru directori de îngrijiri și asistenţi șefi, Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar, Bucureşti, 2012

 Atestat  de pregătire  psihopedagogică  și metodică pentru  maiștri instructori, Liceul Pedagogic “Vasile Lupu”, Iași, 2011

 Curs   de formare  profesională cu competența Formator, 2011

 Membru în Asociația pentru Prevenirea și Controlul Infecțiilor (APCI), și în “Asociația Evaluatorilor de Servicii Medicale România” (AESM)

Cum aţi ales specialitatea? Ce presupune specialitatea dumneavoastră?  

Încă din liceu m-am simţit atrasă de specialitățile chirurgicale, iar șansa de a lucra în Blocul Operator chiar de la începutul carierei mele m-a făcut sa mă îndrăgostesc de această specialitate, în care diversitatea activităților și spiritul de echipă mi-au definit o parte din caracter. 

Modele/mentori ȋn familie sau la facultate/serviciu?

Model şi mentor mi-a fost tatăl meu, un exemplu de dragoste şi educaţie părintescă. Iar de la soțul meu am învățat că perseverența nu trebuie să lipsească dintre calitățile unui om de succes. Soțul meu m-a susținut pe tot parcursul profesional, încuranjându-mă în fiecare zi, făcându-mă să conştientizez că pentru a ajunge un lider ai nevoie de susținere, de înţelegere și de efort. 

Profesional, la spital am avut  mereu de la cine învăța, dar faţă de doi specialiști, doctorul Doniga Sebastian și doctorul Boca Constantin, două modele de profesioniști care mi-au oferit o mare încredere profesională şi m-au motivat continuu, am toată admirația.

Duceţi problemele de serviciu acasă?

Da, din păcate de cele mai multe ori. Mereu încerc să fac o delimitare între mediul profesional şi cel familial, dar de multe ori acest lucru nu este posibil, deoarece lucrez foarte mult și acasă. 

Multitudinea atribuțiilor și activităților de la serviciu fac ca o parte din timpul liber să mi-l petrec în fața laptopului, citind  materiale de specialitate sau finalizând multe din activitațile profesionale.

Relaţia cu echipa medicală/colegi.

Relația mea cu colegii este una principială, bazată pe încredere şi respect indiferent de categoria profesională, în ideea că fiecare dintre noi suntem parte a funcţionării acestei instituţii care este spitalul.

Rolul de coordonare și de control este privit uneori cu ostilitate, dar mă consider o persoană care știe să asculte, să comunice, să motiveze, să înțeleagă problemele și să acționeze pentru progresul instituției în care lucrăm și siguranța pacientului.  

Ce funcție ocupați în acest moment?

Din anul 2014 și până în prezent, ocup funcția de Director de îngrijiri, fiind unul dintre membrii Comitetul Director al Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad. 

Care au fost pașii pe care i-ați urmat? A fost greu/ușor?  

Nimic nu este greu daca iți doreşti să realizezi ceva! Trebuie doar să crezi în visul tău! De aici am pornit! 

În anul 2012 am absolvit în cadrul Școlii Naționale de Sănătate Publică, București un curs de Management Sanitar pentru Directori de îngrijiri și asistenți sefi. A fost un prilej de a cunoaște și a înțelege ce înseamnă management, ce înseamnă să-ți planifici lucruri, să le organizezi și apoi să controlezi procesul. 

În momentul când a fost organizat concurs pentru postul de Director de îngrijiri am hotărât să particip. A fost un concurs dificil, cu 3 contracandidați, concurs în care m-am clasat prima.

Timp liber? Hobby-uri?

Timpul liber, din păcate cam puţin, mi-l petrec cu familia şi cu prietenii. Îmi place să citesc, să ascult muzică bună și îmi plac călătoriile în locuri noi.

Mi-aș dori să am mai mult timp pentru odihnă și pentru familie, dar ajung seara târziu acasă și puţinele ore rămase le împart între familie, relaxare şi, evident, activităţile casnice.

De ce aţi ales să rămâneţi ȋn ţară?

E o intrebare la care nu am știut niciodată să răspund. Nici nu cred că m-am gândit vreodată să plec! E esenţial faptul că m-am ataşat de locuri, de prieteni, de colegi, de locul meu de muncă. E esenţială familia ! 

Provocarea pentru care aș fi plecat să muncesc în alt sistem sanitar, într-o altă ţară, ar fi fost dată nu de considerente financiare ci de activitatea efectivă intr-un spital modern, care iți pune la dispoziție toate resursele materiale pentru îngrijirea în siguranță  a unui pacient, pentru un act medical de o calitate ridicată.

Dacă ar fi s-o luaţi de la capăt, ce aţi alege?

Nu mă văd făcând altceva! Sistemul medical este un domeniu complex, într-o continuă dinamică, care-ți oferă multe satisfacții şi provocări profesionale, fapt pentru care nu aș renunța niciodată la această meserie. 

Plusuri şi minusuri ȋn profesia domniei voastre?

În fiecare meserie există plusuri și minusuri, în schimb contează foarte mult balanța dintre cele două. Când plusurile depășesc minusurile, beneficiile sunt incontestabile.

A fi asistent medical înseamnă în primul rând dăruire și dragoste de oameni. Trebuie să ai dorința de a studia şi capacitatea de a înţelege ceea ce studiezi, sa fii flexibil, tolerant şi să ai multă răbdare. 

Cea mai mare satisfacție o ai când știi că ai salvat o viață, mai ales în cazurile de urgenţă, când munca ta şi altora face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

În contrapondere, cel mai mare minus, cea mai mare problemă a acestei meserii este stresul profesional. Acesta apare şi de la programul încărcat şi de la succesiunea galopantă a activităţilor zilnice, dar mai ales de la faptul că, vrei nu vrei, te încarci cu suferinţa pacienţilor. Pe mine una mă copleşeste mai ales durerea bătrânilor şi copiilor. O parte din sufletul meu suferă odată cu ei.

Ce credeţi despre formarea continuă ?

Formarea profesională este definitorie într-un sistem caracterizat de dinamism şi evoluţie. Construcţia şi dezvoltarea unei cariere presupune învățare continuă şi dezvoltarea de noi abilităţi şi competenţe. Suma acestora îi vor garanta oricărui individ independenţă şi respect profesional dar şi recunoşterea valorii.

Din păcate, realitatea actuală este că formarea profesională presupune atât alocări financiare  cât și timp, devenind un efort dar şi o necesitate impusă de tranziția către o societate bazată pe cunoaștere.

Personal, de la fiecare conferință sau workshop la care am participat am adus ceva nou în instituţie, de la informații noi, idei sau proceduri, pe care le-am implementat. 

Participaţi la congrese, workshop-uri, simpozioane?

Da, de fiecare dată când timpul și resursele financiare îmi permit, merg cu mare interes la multe conferințe şi workshop-uri. Acestea îmi oferă ocazia să învăț din experiența altora și să cunosc profesioniști din diverse domenii.

Am avut onoarea să fiu invitată ca speaker la conferințele “Asociației Evaluatorilor de Servicii Medicale România” şi profit de ocazie să le mulțumesc organizatorilor pentru că mi-au oferit posibilitatea să prezint realizările şi punctele noastre de vedere la un asemenea nivel ridicat de auditoriu profesional.

Faptul că sunteți amândoi în domeniul medical  vă afectează viața de familie ? Dacă da, în ce fel?

În afară de timpul liber, care foarte des nu este timp comun, profesia nu poate şi nu trebuie să afecteze viața de familie. Am invăţat şi am reuşit să ne înţelegem problemele și să ne bucurăm de fiecare moment în familie.

Sunteţi şi la catedră, în cadrul unei şcoli postliceale de profil sanitar. Cum este să formezi viitoarele cadre medicale?

Îmi place, este minunat! Așa cum obişnuiesc să spun, școala și elevii îmi țin mintea trează! Cred că am pedagogia în sânge, moştenită de la mama. Sunt foarte răbdătoare și dau mereu multe explicații şi am acea bucurie lăuntrică de a  împărtăşi altora din ceea ce ştiu, din ceea ce am învăţat. 

Când ajung la clasă, după o zi plină la spital, mă detașez de orice problemă avută, intru în altă lume și uit de toate grijile de peste zi. Simt că starea de “profesor” mă relaxează pur și simplu.

Planuri de viitor?

Dacă aş sţi exact cum va arăta viitorul atunci cu sigurantă aş avea planuri certe! Dar nu știu! Voi continua să mă perfecţionez, să mă specializez, să  învăț să fac mai bine decât fac acum! Aa… și asta e cert: voi continua să fiu aceeaşi, voi continua să fiu OM!