?>

Conflicte la locul de munca: cum si de ce sa sari in apararea unui coleg

Conflicte la locul de munca: cum si de ce sa sari in apararea unui coleg

În orice companiei ai lucra, orice profesie ai avea, vei face parte dintr-un colectiv. Odată integrat corespunzător în acest grup de colegi, vei fi un membru al unei “familii” pe care o vezi aproape zilnic și care lucrează împreună pentru îndeplinirea unor obiective comune. Așa cum veți împărți bucuriile, veți fi alături și în situațiile mai delicate. Unitatea unui grup va fi testată mai devreme sau mai târziu, iar tu trebuie să fii pregătit pentru a-i face față cu succes.

Un astfel de scenariu, nedorit de nimeni, este reprezentat de o situație în care unul dintre colegii sau subalternii tăi este criticat de superiori pentru o eventuală eroare comisă. MEDIjobs te ajută să înțelegi cum trebuie gestionat un asemenea moment delicat.

    1. Cunoaște-ți valorile

Gândește-te serios ce consideri tu a fi important de apărat și ce nu. Asta înseamnă să înțelegi care este sistemul tău de valori. Plecând de la acesta, poți identifica tipul de comportament care e important pentru tine. Dacă colegul tău a făcut ceva care a încălcat comportamentul pe care îl apreciezi tu, îi vei mai sări în apărare? Pregătește-te pentru orice situație și încearcă să simulezi dinainte care va fi rezultatul unei intervenții personale. 

    2. Analizeză situația și evaluează riscurile

Există un moment în care trebuie să te decizi rapid dacă iei sau nu apărarea cuiva. Indicat este să încerci să evaluezi situația obiectiv. Vei afla astfel de care parte a baricadei te afli și pe cine trebuie să aperi. Nu te opri însă aici, impasibil. Urmărește reacțiile ambelor părți și treci de prima impresie, abia atunci poți acționa. 

    3. Decide-te asupra acționilor pe care le vei face

Odată ce ai înțeles pe deplin situația în care este implicat colegul tău, poți acționa. Astfel, dacă tu consideri că greșeala colegului tău are justificare, îi poți sări în ajutor necondiționat. Dacă îți este subordonat, va trebui să preiei responsabilitatea greșelii lui și să te asiguri că neplăcutul eveniment nu se va mai repeta în viitor.  

    4. Fă un plan pe care să-l respecți

Atunci când îți aperi colegii, ai grijă la fiecare cuvânt pe care îl spui. Folosește argumente logice pentru care îi iei apararea și detaliază pașii care vor fi făcuți pentru a respecta promisiunile la care te angajezi. Fii cât se poate de diplomat. 

După ce ai parcurs etapele de mai sus, inițiază o discuție între patru ochi cu colegul tau. Ascultă-i argumentele și dă dovadă de empatie. Comunică cu el clar și calm, dar totodată profesionist. 

Unitatea unui grup este unul dintre cele mai importante caracteristici ale unui loc de muncă. Încearcă pe cât se poate să menții o conexiune benefică între tine și colegii tăi și vei vedea că armonia ce va reieși va ajuta tot colectivul. 

Despre Autor

Catrinel Hagivreta

Facebook Comment