Repartizarea după concursul de rezidențiat din 16 noiembrie 2025 s-a încheiat, iar Ministerul Sănătății a publicat situația finală: 38 de locuri și 1 post au rămas neocupate, în ciuda celui mai mare număr de poziții oferite în ultimii ani. Oare care au fost cele mai alese specialități rezidențiat 2025?
Deși examenul de rezidențiat a atras un număr impresionant de participanți, există specialități critice unde locurile au rămas libere, semnalând din nou un decalaj puternic între nevoile sistemului și preferințele tinerilor medici.
Repartiție rezidențiat 2025
10.147 de candidați s-au înscris la concursul de rezidențiat, în 6 centre universitare din țară:București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara. Cele mai multe înscrieri au fost înregistrate la medicină, unde 6.956 de candidați au susținut examenul, restul fiind la medicină dentară și farmacie.
În total, au fost scoase la concurs 5.374 de locuri și posturi în medicină, medicină dentară și farmacie. După repartiția finală, publicată pe site-ul oficial al concursului, 39 au rămas neocupate: 38 de locuri și 1 post, după cum urmează:
- 2 locuri la Anestezie și Terapie Intensivă
- 11 la chirurgie generală
- 20 la chirurgie orală și maxilo-facială
- 2 la chirurgie pediatrică
- 2 la chirurgie toracică
- 1 la medicină de urgență.
- 1 post liber la Camera de Gardă din Târgu Mureș
Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, anul acesta a fost cel mai mare număr de locuri pentru medicina de familie, adică o creștere de 25% față de anul trecut.
„O investiție directă în prevenție, în medicina primară și în accesul pacienților la servicii medicale esențiale. Pentru prima dată după mulți ani, locurile nu doar că au fost suficiente, dar au și rămas neocupate: 38 de locuri și 1 post. O imagine clară a unei generații care are libertatea de a alege și a unui sistem care, în sfârșit, poate oferi opțiuni reale și corecte pentru începutul carierei medicale. (…) Tuturor tinerilor rezidenți le transmit cu sinceritate: începeți o profesie care schimbă vieți. Aveți nevoie de echilibru, responsabilitate și încredere. Iar încrederea ne face bine”, a transmis ministrul Sănătății.
Citește și: Personalitatea si specialitatea medicala – legaturile dintre cele doua
Cele mai alese specialități rezidențiat 2025 de către candidații cu note mari
Din primii 200 de rezidenți, în ordinea mediilor, 1 a ales chirurgia generală, 6 au ales ATI, iar 33 au ales dermatovenerologia și chirurgia plastică. Prima specialitate care s-a ocupat în ordinea mediilor a fost dermatovenerologia.
Cele mai alese specialități în rândul candidaților de top au fost:
1. Cardiologia, alegerea numărul 1 la rezidențiat 2025
Cardiologia a fost cea mai dorită specialitate la rezidențiat 2025. Cei mai buni medici rezidenți, cu cele mai mari note, au optat pentru această specialitate. Pentru cardiologie au fost alocate 189 de locuri.
Câți viitori medici rezidenți au optat pentru Cardiologie?
- 12 din primii 50;
- 22 din primii 100;
- 47 din primii 200.
În acest moment, 40 de clinici și spitale caută să angajeze medici cardiologi prin platforma MEDIjobs. Creează-ți cont de candidat gratuit pe MEDIjobs și primește ofertele lor.
2. Dermatovenerologia, a doua cea mai dorită specialitate medicală la rezidențiat 2025
Cu doar 60 de locuri scoase la concurs, dermatovenerologia a fost prima specialitate medicală la care s-au epuizat locurile la concursul de intrare în rezidențiat. Așadar, dermatovenerologia a fost a doua cea mai dorită specialitate medicală.
Câți viitori medici rezidenți cu cele mai mari note au optat pentru Dermatovenerologie?
- 6 din primii 50;
- 13 din primii 100;
- 24 din primii 200.
3. Radiologia, pe locul 3 în preferințele viitorilor medici rezidenți
Radiologia și imagistica medicală a fost a treia opțiune preferată de viitorii medici rezidenți cu notele cele mai mari.
Câți viitori medici rezidenți cu cele mai mari note au optat pentru Radiologie și imagistică medicală?
- 7 din primii 50;
- 13 din primii 100;
- 22 din primii 200.
Citește și: 5 factori importanți de luat în considerare pentru a alege specialitatea potrivită
Topul specialităților medicale a fost completat de Neurologie și Psihiatrie
La egalitate, neurologia și psihiatria s-au aflat printre preferințele multora dintre viitorii tineri medici. 15 din primii 200 de candidați cu note mari au optat pentru neurologie și psihiatrie.
În acest moment, există peste 50 de oferte de angajare pentru medici neurologi în platforma MEDIjobs. Creează-ți cont gratuit, iar noi te conectăm cu angajatorii potriviți.
Alte specialități alese frecvent de candidații de top:
- Chirurgia generală – aleasă de 1 singur candidat din primii 200;
- Neurochirurgia – aleasă de 2 candidați din primii 200;
- Anestezie și Terapie Intensivă – aleasă de 6 candidați din primii 200;
- Medicina de Familie – nu a fost aleasă de niciunul dintre primii 200 de candidați.
Medicina de familie, specialitatea medicală cu cele mai multe locuri la rezidențiat 2025
Dintr-un total de 4.354 de locuri scoase la concurs, cele mai multe au fost disponibile pentru următoarele specializări:
- Medicină de familie: 641
- Medicină internă: 190
- Cardiologie: 189
- Chirurgie generală: 181
- ATI: 180
- Pediatrie: 152
- Obstetrică – ginecologie: 148
- Medicină de urgență: 132
- Psihiatrie: 119
- Medicină de laborator: 116
- Boli infecțioase: 112
- Neurologie – 107
Chiar dacă locurile au fost numeroase, multe dintre specialitățile „grele”, precum ATI, Chirurgia generală și Urgența, au rămas cu poziții neocupate.
Se pare că, la alegerea specializării, tinerii rezidenți cântăresc care dintre opțiuni le-ar putea permite să se bucure de un echilibru între viață personală și cea profesională. Cu alte cuvinte, domenii precum medicina de urgență sau chirurgia au fost mai ocolite, spre deosebire de dermatologie sau radiologie-imagistică.
„Tatăl meu fiind medic ATI, o specialitate în care se fac foarte multe gărzi și care este foarte solicitantă, văzându-l că vine târziu acasă, că lipsește nopțile, mi-am dat seama că eu nu vreau să am o viață așa”, spune Laura, o tânără care a optat pentru medicina de familie, potrivit ProTV.
În aceeași notă este și opinia Iuliei, o tânără care va merge la endocrinologie: „Sunt specialități care fac și 6-8 gărzi pe lună, ceea ce mi se pare inuman, trebuie să ajungi să te gândești și la tine puțin”.
Ești specialist medical și vrei un loc de muncă mai bine plătit? Înscrie-te gratuit pe MEDIjobs, iar noi îți vom aduce cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.
MEDIjobs este lider in Romania in domeniul recrutarii din sanatate. Recrutam specialisti medicali din Romania pentru Romania si trimitem oferte de job personalizate catre specialistii care se inregistreaza in platforma noastra. Ofertele trimise sunt bazate pe experienta specialistilor medicali, abilitatile lor, dar si salariul pe care si-l doresc.
Procesul de inregistrare este RAPID, USOR si GRATUIT. Creeaza-ti contul astazi.

