Presupun ca nu mai este un secret faptul ca micile fiinte numite copii, in prima parte a copilariei, absorb informatiile ca un burete. Au tot felul de curiozitati pe care si le alimenteaza singuri si de cele mai multe ori apeleaza la parinti pentru a deslusi aceste “mistere”. Chiar daca inainte nu existau “manuale de utilizare” sau tot felul de carti in care parintii puteau afla despre dezvoltarea copiilor si abilitatile lor cognitive in functie de varsta si pe atunci oamenii isi dadeau seama ca trebuie sa isi aleaga cuvintele potrivite pentru a-i oferi explicatii pe inteles.
Uneori se intampla ca din discutiile cu oameni mari copii sa traga cu urechea si sa retina anumite cuvinte, pe care, ulterior, le vor aranja intr-un set de intrebari de tipul: “De ce?”.
Legat de aceasta tema Medscape a publicat un articol (click aici) legat de toate lucrurile care ajung la urechile copiilor ce provin din familii a caror membri (sau cel putin unul) face parte din personalul medical.
Problema dezbatuta in acest articol se refera la modul in care ar trebui sa le fie prezentate informatiile medicale si daca, in acest mod, copii sunt supusi unei “maturizari” mai rapide.
Conform unei alte publicatii (click aici) copii ne pot surprinde prin gandirea lor si capacitatea lor de a intelege anumite lucruri si de a le lega. In cel de-al doilea articol este vorba despre un medic internist din SUA, Heather Thompson Buum, care a descoperit ca are cancer de san si nu stia cum sa puna problema si sa le explice celor doua fiice ale ei: Sam, in varsta de 11 ani si Lydia, in varsta de 8 ani. Cand si-a intrebat colegii de munca, acestia au sfatuit-o sa le prezinte mai putine informatii si sa le lase pe ele sa puna intrebari.
Cand a venit momentul Dr Thompson le-a spus fiicelor ei ca in urma unei autoexaminari ca a gasit ceva la san, iar dupa ce a fost la medic si i-a fost preluata biopsia s-a dovedit a fi cancer. Discutia ce a urmat a fost surprinzatoare.
Dr Thompson a continuat ” e o boala care se poate trata”, in timp ce Lydia plangea.
Sam: ” Dar se poate vindeca de tot?”
Dr Thompson: “Da, are potentialul de a se vindeca.”
Sam: “Dar poate reveni?”
Dr Thompson: ” Da, insa o sa urmez un tratament care poate impiedica asta.”
La ceva timp dupa operatie, intr-o seara, Lydia a intrebat-o pe mama ei: “Dar daca si eu voi face cancer de san? Si daca nu va fi stadiul 1 ci stadiul 4?”. In acel moment Dr Thompson si-a dat seama ca fiicele ei stiu mai multe decat credea ea si ca, probabil, au auzit diferite conversatii in casa. “Au inceput sa-si puna intrebari despre stadializare, pentru numele lui Dumnezeu!” si-a spus Dr Thompson in gand. Dupa ce a stat putin si s-a gandit ce sa-i raspunda, i-a zis ” Cand vei fi mare, vei face investigatii.”
Lydia: “Te referi la IRM? nu vreau sa fac IRM!” a spus tematoare.
Dr Thompson a realizat ca fiica ei probabil a auzit cand povestea de experienta ei la IRM si cat de zgomotoasa i s-a parut. Sotul doamnei Thompson nu activeaza in domeniul medical si spune ca de cele mai multe ori incearca sa limiteze conversatiile ei legate de munca. Curiozitatea vine asupra situatiilor in care familiile sunt formate din doi medici.
Motiv pentru care discutiile au aparut:
“Eu si sotul meu suntem medici si de fiecare data am incercat sa informam corect si sincer (plus adaptat) copii nostri in privinta situatiei de sanatate a familiei. Acest lucru i-a facut sa inteleaga mai bine anumite situatii, precum: vaccinarea, trecerea in nefiinta a bunicilor si propriile noastre probleme de sanatate.”
“Copii pot aranja niste piese de puzzle foarte repede. Eu si sotia mea suntem medici. Eu sunt urolog. Cand fetita mea avea 4 ani educatoarea a observat-o purtand o masca chirugicala si o boneta si analizand un animalut de plus. Cand a intrebat-o ce face, aceasta i-a zis ca investigheaza ce probleme are acesta pentru ca ea a vazut ca are ceva la vezica si vrea sa caute si alte tumori.”
“Majoritatea copiilor este mai inteligenta decat cred adultii si ii subestimeaza de cele mai multe ori. Asa ajung sa invete in diferite institutii de invatamant care ii indoctrineaza si le limiteaza cunoasterea.”
“Sunt un copil ai carui parinti au fost medici. Cand aveam 6 ani puteam sa identific si sa aduc medicatia corecta antihipertensiva mamei mele. Ulterior am ales sa fac Medicina, iar acum sunt anatomo-patolog casatorita cu un gastroenterolog. Doi dintre cei trei copii ai nostri sunt doctori.”
“Sunt sigura ca exista copii care au avut parinti medici si carora le-au placut acest mediu, alegand asta pe viitor, insa stiu ca sunt si foarte multe cazuri in care acestor copii nu le placeau discutiile medicale.”
Si ca sa terminam seria de declaratii legate de aceasta tema, nu numai copii sunt cei care asimileaza informatii de la unul din membrii familiei care profeseaza in domeniul medical. Un urolog a postat:
“Ieri am prins-o pe sotia mea vorbind cu prietenele ei. Sotia mea nu are nicio legatura cu domeniul medical si nu a studiat niciodata in aceasta directie, insa probabil discutiile cu mine au familiarizat-o cu aceasta ramura. In timp ce prietenele ei se vaitau, ea a inceput sa intrebe: si durerea iradiaza undeva? Econstanta, se accentueaza in anumite momente sau ai anumite pozitii in care se amelioreaza? Oare ea realizeaza ca a inceput sa faca o anamneza?”
Daca aveti o parere sau doriti sa aduceti cateva experiente din viata voastra, va invit sa ne lasati un comentariu in sectiunea de mai jos.
Studenta la Medicina, anul VI, incerc sa combin utilul cu placutul. Am un “job” full time la facultate si un job part-time, aici la MEDIjobs. Pasiunea pentru scris am descoperit-o de cativa ani si incerc sa o valorific ori de cate ori am ocazia. Chiar daca timpul nu este cel mai bun prieten al meu, prin munca si sacrificii poti reusi ce ti-ai propus.