Site icon MEDIjobs

Ești la primul job? Ce greșeli nu trebuie să faci în discuția cu un recrutor

recrutor

Deși recrutorii și candidații își doresc același lucru, adică să iasă bine interviul, ei se află în părți opuse ale baricadei, dar este esențial pentru ambele părți să dețină abilități interumane, pentru ca întreg procesul de recrutare să decurgă fără probleme.

Dacă ești abia ieșit de pe băncile școlii, vrei să intri cu dreptul în câmpul muncii și deja ai căutat pe Internet lucruri precum „Cele mai uzuale întrebări de la interviu”, „Cum să pui mâna pe job-ul de vis” sau „Cum să treci cu bine un interviu”, atunci ai ajuns la locul potrivit, deoarece așteptările  în acest caz sunt ridicate, pentru că sistemul academic nu te învață așa ceva.

Citește și 13 abilități pe care recrutorii le caută în 2021

De ce oamenii calificați își găsesc greu de muncă

Fără a înțelege câmpul muncii este imposibil să treci cu bine un interviu, de aceea este foarte important să te documentezi despre industria pentru care aplici, postul pe care-l vrei, dar și despre compania care a listat jobul. În acest sens, Global Recruiting Trends Report indică faptul că e nevoie, în medie, de 27 de zile ca o companie să găsească omul potrivit, pe care să-l și angajeze. Ca să ai succes în căutările tale, trebuie să te pregătești și să anticipezi anumite întrebări și teste, nu să te duci la întâmplare. Întrucât înțelegerea și pregătirea întregului proces sunt atât de importante, rapoartele oficiale au scos la iveală următoarele:

Citește și Cum evaluezi o ofertă de muncă

Timpul este o resursă prețioasă

Un recrutor primește mii de emailuri și ca să aibă o zi de succes, acesta trebuie să-și organizeze foarte bine timpul și să spere că superiorul va fi mulțumit de rezultat la sfârșitul zilei. Din punctul de vedere al recrutorului, ideal ar fi ca un candidat să primească oferte în urma tuturor aplicărilor, dar adevărul este că mulți oameni întâmpină un refuz chiar și după al treilea interviu. 

Pentru a economisi timp (care nu se mai întoarce), bani (pentru care de altfel îți cauți de muncă) și nervi (care îți conservă sau nu sănătatea mentală), e bine să îți faci temele de acasă. Astfel vei putea să-ți pui în evidență abilitățile și să te faci remarcat, iar pentru acest lucru, trebuie să cunoști măcar baza procesului de recrutare, așa că țintește să nu mai faci următoarele greșeli:

Nu știi cu cine vorbești

Deși ținta este aceeași pentru toți recrutorii, ei nu sunt la fel, fiecare având un rol propriu și motivație specifică, care le influențează interacțiunea cu candidații. 

Dacă vei știi cât de important este omul cu care vorbești, te vei simți mai bine, deoarece vei știi cum să-l abordezi. Așa se ajunge la două tipuri de recrutori, cei care își dau toată silința și caută cu adevărat cel mai bun candidat, dar care depun un efort considerabil și cei care pur și simplu își fac treaba de pe o zi pe alta și la un moment dat talentele vin către ei.

Însă în ambele cazuri tu trebuie să ai o atitudine profesională, fără a fi, cu toate acestea, fals. Pune la rândul tău întrebări despre politica companiei, pentru a descoperi dacă vorbești cu oameni care lucrează în firma respectivă sau sunt doar angajați din exterior, anume pentru a recruta la un moment dat. Să nu te mire că vei putea astfel să evaluezi foarte repede sinceritatea celui cu care stai de vorbă.

Nu-ți cunoști potențialul

Încă nu-ți e foarte clar în ce etapă a vieții te afli, ți-e foarte neclar pe ce traseu profesional vrei să o iei și crezi că treaba unui recrutor este să-ți contureze ție cariera, ceea ce este fals. Ține doar de tine să știi cum să te vinzi. De aceea, trebuie să ai pregătite răspunsurile la câteva întrebări, printre care „Ce experiență ai?” și „Ce așteptări ai?”. 

Alocă-ți timpul necesar pentru a înțelege nevoile industriei și învață să te adaptezi situației, selectând din toate abilitățile tale ceea ce te poate pune în fruntea listei. Gândește-te că nu are nici un rost să pierzi timpul încercând să pui în evidență ceva ce recrutorul nu are de fapt nevoie.

În acest sens, ține cont și de faptul că social media a devenit din ce în ce mai utilizată pentru procesul de recrutare, iar prin tehnologia eye-tracking s-a descoperit că recrutorii petrec, în medie, în jur de 19% din timpul lor doar uitându-se la profilul de LinkedIn al candidaților și multe informații le află chiar de la început, din poză. Pentru a evita situațiile penibile, imaginează-ți că cineva din echipa de recrutare va da la un moment dat peste paginile tale de social media, așa că asigură-te că păstrezi o imagine online decentă. 

Momentul pentru care este cel mai greu să te pregătești e acela al negocierii salariului, dar nu te grăbi, ci ia-ți tot timpul necesar pentru a vedea cam care sunt salariile pentru postul pentru care aplici, pentru abilitățile pe care le ai, iar dacă ești întrebat ce anume cauți, nu mărturisi din prima cât de bine cunoști de fapt piața, subliniind faptul că experiența și mediul de lucru contează mai mult pentru tine decât faptul că la ora actuală nu-ți poți plăti chiria. 

Citește și Ce ar trebui să știi dacă nu ai experiență și îți cauți un job acum

Ești la extreme

Interviurile de angajare sunt obositoare pentru toată lumea și fiecare discuție cu recrutorii sau managerii reprezintă de fapt o evaluare, adesea recrutorii de agenție fiind singurii care-ți pot face intrarea în industria visurilor tale. Aceștia au însă parte de trei extreme: solicitanții de locuri de muncă excesiv de profesioniști, prea liniștiți sau iritabili, prima categorie fiind cea mai des întâlnită. 

Ca să te faci remarcat trebuie să le arăți recrutorilor că ai personalitate, deci lucrează la aceasta până ai cu ce te mândri, dar fii atent că un candidat extrem de profesionist limitează posibilitățile managerului de a evalua integrarea acestuia în echipă, lucru care atârnă greu în luarea deciziei de angajare, cei prea liniștiți fiind cei mai enervanți pentru recrutori, deoarece ei știu exact ce să zică pentru a atrage atenția asupra lor, dar când sunt sunați pentru un interviu răspund aproape mereu că nu-i interesează.

Candidații iritabili sunt de părere că recrutorii nu sunt buni de nimic și muncesc doar pentru procentul din salariul lor, pentru că marea lor majoritate asta face. Însă acest cinism afectează toată branșa și te fac să nu mai apelezi nici măcar la aceia care chiar te-ar putea ajuta și astfel te autosabotezi. 

Cu toate acestea, nu uita că orice recrutor, indiferent că tu îl placi sau nu, reprezintă uneori singura ta șansă de a profita de o oportunitate profesională. Ei au nevoie de tine ca să-și facă munca, dar tu ai nevoie de ei ca să poți munci, așa că abordează orice conversație ca pe un parteneriat, ca să ai cele mai bune rezultate. Orice ți-ai dori, important este să fii sincer cu toată lumea, inclusiv cu tine însuți, iar dacă ai vreo ezitare, exprimă-te de la început, ca să nu mai pierzi timpul nimănui.

Nu ești transparent

Ar fi frumos să ai parte de un recrutor care să îți urmărească traseul profesional și să te anunțe de toate joburile disponibile, dar același lucru și-l doresc și oamenii aceia de la tine, să le spui ulterior unde ai ajuns și cum a decurs procesul de angajare.

Deci fii sincer și nu te feri niciodată să ceri un feedback sau să pui întrebări suplimentare, pentru că astfel vei afla mai multe informații, ce te pot propulsa în fruntea listei angajatorului. De asemenea, este important și să le spui oamenilor dacă ești într-o căutare activă de locuri de muncă și dacă mai ai de primit răspunsuri și din alte părți, pentru că nu le pasă foarte mult dacă mai lucrezi și cu altcineva ci vor doar să știe cum să te abordeze și la ce să se aștepte. Așa cum sunt de fapt disponibile mai multe locuri de muncă, tot așa oamenii care se ocupă de recrutări știu că există competiție nu numai între candidați ci și pe candidați. 

De exemplu, dacă ai fost invitat la un interviu telefonic, dar tocmai ți s-a oferit un job la care trebuie să răspunzi rapid, decât să te joci cu ambii angajatori și să riști să îi pierzi pe amândoi, mai bine le spui tuturor că mai ai și alte oferte și trebuie să te gândești bine. Aceștia vor putea astfel să grăbească procesul de recrutare, dacă te vor într-adevăr. 

Ceea ce contează cel mai mult este să existe sinceritate de ambele părți, indiferent de calificările candidatului și de cum decurge procesul de recrutare.

Citește și De ce este bine să mergi la mai multe interviuri de angajare?

Ești mereu indisponibil

Omul potrivit la momentul potrivit” este cea mai bună zicală care se aplică în domeniul recrutării, așa că fă timpul să lucreze în favoarea ta, nu împotriva ta. Dacă vrei cu adevărat să te angajezi, atunci ține telefonul la îndemână, verifică-ți frecvent emailul și răspunde la distanță de cel mult jumătate de zi oricărei oferte, fie că este în mod pozitiv fie că o declini, pentru că recrutorii preferă să lucreze cu și pentru tine, decât să știe că au trimis pe cineva nepotrivit la un client pe care apoi riscă să-l piardă din această cauză. În plus, un candidat care va face orice să se arate disponibil, va fi privit ca pe unul de încredere.

Dacă ai un program flexibil, măcar spune-le recrutorilor un interval orar în care te pot găsi, astfel nu-i vei încurca nici pe ei și te asiguri și că tu primești toate ofertele care te interesează, fiindcă managerii vor înainta ofertele pe principiul „primul sosit primul servit”. 

Dacă îți dorești un loc de muncă trebuie să te arăți disponibil să muncești, deci fă din acest lucru o prioritate.

Găsirea unui loc de muncă potrivit cerințelor tale necesită timp, dar dacă atunci când aplici îți cunoști punctele forte și eviți greșelile, completând astfel golurile din CV-ul tău, atunci vei avea parte de un parteneriat de lungă durată cu recrutorul tău și dacă se întâmplă ca la un moment dat să vrei să-ți schimbi locul de muncă, atunci vei știi deja la cine să apelezi direct.

Vei câștiga astfel timp prețios în procesul de găsire al ofertelor de muncă, timp pe care-l vei putea petrece alături de familie sau de prieteni, pentru a vă împărtăși unul altuia experiențele de lucru sau cele de la diverse interviuri. După ce creezi o relație cu omul din partea cealaltă a firului, prezintă-te la interviuri ca și când de ele ar depinde viața ta, pregătește-te din timp, arată-te disponibil, curios și dornic de muncă și astfel vei pune mâna pe jobul mult visat. 

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România. 

Exit mobile version