Site icon MEDIjobs

Ce ar trebui să știi despre terapia adjuvantă în cancer?

terapia adjuvanta

Atunci când un pacient este diagnosticat cu cancer, medicul curant îi va prezenta un plan de tratament care să îi explice pașii care trebuie urmați. Uneori, medicul îi va recomanda pacientului tratament suplimentar după ce și-a încheiat tratamentul primar, cel mai adesea intervenția chirurgicală sau radioterapia. Aceasta se numește terapie adjuvantă. Terapia adjuvantă este indicată pentru a reduce riscul de revenire a cancerului. Terapia neo-adjuvantă este tratamentul administrat înainte de tratamentul primar adjuvant pentru reversarea mai eficientă a procesului canceros.

Tipurile de terapie adjuvantă variază în funcție de tipurile de cancer în care sunt indicate, precum și în funcție de pacient. Specialiștii oncologi oferă o imagine de ansamblu asupra a ceea ce oamenii trebuie să știe despre terapia adjuvantă.

Tipuri de terapie adjuvantă

Există mai multe tipuri de terapie adjuvantă utilizată la ora actuală, enumerate mai jos. 

Chimioterapia. Chimioterapia este un tratament pentru cancer care utilizează medicamente citostatice pentru distrugerea celulelor canceroase prin acțiune în principiu asupra tuturor celulelor din organism. Medicamentul este cel mai adesea administrat intravenos, dar există și forme farmaceutice cu citostatice cu administrare orală.

Terapia hormonală. Terapia hormonală oprește producerea anumitor hormoni în vederea stopării efectului lor asupra celulelor canceroase. Nu toate tipurile de cancer sunt sensibile la hormoni, așa că medicii vor analiza mai întâi fiecare caz în parte pentru a vedea dacă pacientul poate beneficia de acest tip de terapie adjuvantă.

Radioterapia. Radioterapia distruge celulele canceroase folosind un fascicul de energie de intensitate crescută, similar radiografiei. Presupune țintirea tumorii respective, precum și a zonei din jurul său. 

Terapia țintită. Terapia țintită funcționează similar cu chimioterapia în vederea distrugerii celulelor canceroase. Principala și cea mai importantă diferență este că se concentrează doar asupra celulelor canceroase în loc să acționeze asupra celulelor întregului organism.

Imunoterapia. Imunoterapia este un tratament pentru cancer în curs de dezvoltare care prezintă rezultate promițătoare. Folosind sistemul imunitar propriu al organismului, imunoterapia acționează în vederea distrugerii celulelor canceroase folosind sistemul natural de apărare a organismului.

Pentru ce tipuri de cancer se utilizează terapia adjuvantă?

Terapia adjuvantă este indicată în stadiile avansate de cancer sau în cancerul agresiv. Aceste tipuri de cancer sunt adesea asociate cu un risc ridicat de răspândire a celulelor canceroase în alte părți ale corpului.

Tipurile de cancer care sunt tratate în mod obișnuit cu terapie adjuvantă sunt: neoplasmul cerebral, neoplasmele de la nivelul capului și gâtului, cancerul mamar, cancerul pulmonar, cancerul de la nivelul stomacului, cancerul pancreatic, cancerul colorectal, cancerul de prostată, cancerul cervical, cancerul endometrial, cancerul ovarian, cancerul vezicii urinare și cancerul testicular.

Cui îi este indicată terapia adjuvantă?

Terapia adjuvantă nu este indicată tuturor pacienților, deoarece depinde de starea în care se află organismul fiecăruia. Terapia anticanceroasă este adesea invazivă și nu orice pacient va fi capabil să suporte tratamentele suplimentare. Din acest motiv, este important ca pacienții să discute opțiunile lor de tratament cu un medic.

Experții în domeniul cancerului spun că, candidatul ideal pentru terapia adjuvantă va beneficia de tratamentul suplimentar, suficient încât să depășească dezavantajele potențialelor reacții adverse și inconvenientul tratamentului continuu. Un exemplu de astfel de candidat ideal pentru terapia adjuvantă ar fi un pacient tânăr care a avut cancer răspândit la nivelul unui număr mare de ganglioni limfatici la nivelul axilei sau sub axilă, caz în care chirurgia este efectuată pentru a îndepărta tumora de la nivelul sânului și de la nivelul ganglionilor limfatici din axilă. Acest pacient are încă un risc ridicat de revenire a cancerului atât în ​​interiorul restului sânului și a ganglionilor limfatici, cât și de răspândire la nivelul organelor precum creierul, plămânul sau la nivel osos. După operație, pacientului i se administrează de regulă radioterapie adjuvantă a sânului și ganglionilor limfatici (pentru a reduce șansa ca, cancerul să revină la nivelul sânului și în ganglionii limfatici), pe lângă chimioterapia adjuvantă (pentru a reduce șansa revenirii cancerului la nivelul organelor precum creierul, plămânul sau oaselor).

Conform studiilor, este important ca pacienții să aibă organismul suficient de rezistent pentru terapia adjuvantă. Un pacient ideal pentru luarea în considerare a tratamentului adjuvant este un pacient cu risc moderat sau crescut de recurență a cancerului, fără alte boli grave, cum ar fi boli cardiace sau hepatice și cu o stare de performanță bună. În funcție de sănătatea și capacitățile lor la momentul respectiv, pacienții pot fi complet activi (capabili să desfășoare toate activitățile zilnice), restrânși în activitate fizică intensă (dar capabili să efectueze lucrări casnice ușoare sau de birou), pacienți în ambulator și capabili de a se îngriji singuri, dar incapabil să desfășoare activități de muncă, pacienți capabili să se îngrijească pe sine limitat, limitați la pat sau în scaun mai mult de 50 la sută din orele de veghe și pacienți complet handicapați, care nu se pot îngriji singuri, complet limitați la pat sau scaun.

Efectele secundare ale terapiei adjuvante depind tipul de tratament administrat. Acestea pot fi chiar intensificate în funcție de starea de sănătate a pacientului și de alte tratamente care i-au fost deja administrate.

Înțelegerea tratamentului va permite pacientului să se pregătească pentru acesta. Chimioterapia, de exemplu, poate dura luni întregi și poate lăsa pacienții în imposibilitatea de a se îngriji la momentul respectiv.

În anumite cazuri pacienții pot avea nevoie de sprijin suplimentar acasă și în timpul tratamentelor. Este posibil să fie nevoie să renunțe la studii sau la locul de muncă.

Pacienții trebuie să rețină faptul că chimioterapia este doar un capitol al unei povești mult mai complexe. În acel moment, ar putea simți că nu se va termina niciodată. Deoarece efectele chimioterapiei sunt cumulate, pe măsura trecerii timpului, pacientul se va simți din ce în ce mai rău din punct de vedere fizic și psihologic. 

Este important ca pacienții să discute cu echipa lor de specialiști în mod regulat despre cum se simt în timpul și după tratamentul primar. Deasemenea este important ca pacienții să întrebe despre efectele secundare potențiale ale tratamentului și despre modul în care ar trebui să se pregătească pentru tratament, în conformitate cu acestea. 

Există alternative?

Nu există o alternativă la terapia adjuvantă. Medicii pot recomanda tratamente de terapie adjuvantă diferite de la caz la caz, dar este o decizie care trebuie luată pe baza fiecărei situații individuale.

Deși nu există nicio alternativă la terapia adjuvantă, poate fi recomandat un stil de viață sănătos.

Există totuși câteva lucruri pe care oamenii le pot face pentru a-și crește șansele de supraviețuire. Un stil de viață sănătos bazat pe o alimentație adecvată și o activitate fizică regulată poate crește speranța de viață a acestor pacienți.

Așadar în prezent, deși nu există alternative la terapia adjuvantă, terapiile complementare pot fi recomandate pacienților. Deși datele sunt limitate, dieta constând din 80 la sută de fructe și legume și exerciții moderate care include 300 de minute de activitate fizică pe săptămână, s-a dovedit că îmbunătățește supraviețuirea în cazul pacienților cu cancer, inclusiv în cazul celor cu stadii avansate.

Meditația, yoga și acupunctura ar putea atenua unele dintre efectele secundare asociate tratamentului, prin urmare, furnizorii de servicii medicale încurajează frecvent pacienții să participe la aceste activități.

Bibliografie:

Buffart, L. M., Galvão, D. A., Chinapaw, M. J., & Newton, R. U.. Evidence-based physical activity guidelines for cancer survivors: Current guidelines, knowledge gaps and future research directions. Cancer Treatment Reviews, 2013 40(2), 327-340.

Shneerson, C., Taskila, T., Gale, N., Greenfield, S., & Chen Y. F. The effect of complementary and alternative medicine on the quality of life of cancer survivors: A systematic review and meta-analyses [Abstract]. Complementary Therapies in Medicine, 2013, 21(4), 417-429.

Exit mobile version