Ce ar trebui să știi dacă nu ai experiență și îți cauți un job acum

Ce ar trebui să știi dacă nu ai experiență și îți cauți un job acum

Poate că ai dat de descrierea unui job la care visai de mult, dar te-ai debusolat când ai citit că cere ani de experiență. Cum ai putea să-ți găsești de lucru, atunci, când nici nu ai experiență?

Nimeni nu spune că a-ți găsi job, mai ales fără experiență în domeniu, este un lucru ușor. Este un proces anevoios, însă nu atât de greu precum pare. Rezultatul căutării unui loc de muncă depinde foarte mult de a fi omul potrivit la momentul potrivit, dar și de a ști cum să te “promovezi” ca angajat valoros (da, chiar și fără experiență!) pentru potențialii angajatori.

Dacă eforturile tale de a găsi un job acum se referă doar la a aplica și a trimite CV-uri în stânga și în dreapta, atunci șansele să te remarci printre candidați nu sunt foarte mari. Tocmai pentru că nu ai experiență de muncă, CV-ul tău e normal să nu arate foarte atrăgător pentru companiile angajatoare.

Ce poți face, în schimb, dacă nu ai experiență și îți cauți un job acum – iar trimiterea unui simplu CV nu e de ajuns?

Pe scurt, gândește în perspectivă: fii consecvent și proactiv, înarmează-te cu motivație și pune-te în valoare în fața angajatorilor. Și nu doar printr-un CV standard. Ca să-ți fie mai ușor acest proces de căutare a unui loc de muncă în domeniul medical, când nu ai experiență de lucru anterioară, îți prezentăm aici câteva ponturi și strategii practice pe care să le încerci.

Odată cu ele, îți vor crește și șansele de-a găsi nu doar un job, ci chiar jobul pentru care ești potrivit și la care vei învăța să devii un profesionist tot mai bun.

Descoperă cât de ușor îți găsești un loc de muncă după absolvire, în timpul pandemiei

7 tehnici și metode care te ajută să-ți găsești un job chiar dacă nu ai experiență
1. Construiește-ți profilul pe baza skill-urilor transferabile

Știm cu toții că CV-ul reprezintă parcursul tău profesional – prin urmare, experiențele de lucru care te pot recomanda pentru un post specific. Însă, când nu ai deloc experiență în domeniul în care vrei să lucrezi, este greu să-ți imaginezi ce poți scrie în CV și cum poți să te remarci printre alți candidați.

Însă tocmai pentru că prea multe CV-uri sunt standard, recrutorii caută candidați care să își etaleze în mod interesant și util deopotrivă nu doar anii de lucru la diferite joburi. Ci experiențele care le-au format abilitățile și competențele de-a lungul timpului, skill-urile soft pe care le pot folosi în jobul la care au aplicat, valorile personale și profesionale.

Iată cele 5 abilități căutate de angajatorii medicali în 2020

Într-un cuvânt, mulți angajatori caută candidați care să știe să se pună în valoare ca fiind persoanele ideale pentru acel job specific.

În cadrul CV-ului, poți pune accent pe abilitățile tehnice, abilitățile interpersonale și competențe transferabile, dacă este cazul, care vor arăta recruiterului dacă te potrivești în cultura companiei, dar mai ales cum poate compania beneficia de calitățile tale.

De exemplu, dacă ai experiență în alte domenii, poți să pui accent pe lucrul ușor cu noile tehnologii, pe abilitățile de comunicare interpersonală dobândite, pe acele skill-uri transferabile de la un domeniu la altul, precum în sănătate. Sectorul medical are nevoie de profesioniști cu abilități diverse, nu doar cu competențe medicale.

PS: Este foarte important să personalizezi CV-ul de fiecare dată când aplici la un job. Nu folosi același CV pentru diferite joburi la diferite companii, din contră – folosește cuvinte-cheie și pun accent pe calitățile și abilitățile-cheie care se cer la fiecare job în parte, pentru a arăta implicare și valoarea pe care o poți aduce, cât și faptul că știi la ce companie aplici și de ce.

Poți citi aici cum te poți angaja mai ușor ca asistent medical, când nu e așa ușor cum ți-ai imaginat

2. Vorbește despre experiențele relevante, care te pun în valoare

Tot în legătură cu CV-ul pe care îl pregătești atunci când nu ai experiență de lucru, dar îți cauți un job – este foarte util să te folosești de experiențele relevante în care te-ai implicat, chiar dacă nu au fost în cadrul joburilor.

Poate că ai participat în diferite programe de voluntariat și ți-ai dezvoltat skill-uri foarte importante pentru domeniul medical. Spre exemplu, sunt foarte importante atenția la detalii, gândirea orientată spre soluții și rezolvarea de probleme, inteligența socială și emoțională, reziliența, disciplina.

Poate în timpul anilor de studiu ai făcut parte din proiecte interesante alături de colegi și mentori, ori poate ai fost implicat în diferite internshipuri, cluburi sau orice tip de proiect relevant pentru postul la care dorești să aplici. Faptul că ai fost un om foarte bun de echipă, că ți-ai îndeplinit taskurile la timp și că ai interacționat cu diferite tipuri de persoane, faptul că ai învățat să iei decizii și să gândești critic, toate contează – mai ales dacă ești proaspăt absolvent, de exemplu.

Ține cont de aceste 5 sfaturi pentru a-ți găsi repede un job, după rezidențiat.

Demonstrează de ce ești persoana potrivită pentru job, chiar dacă nu ai experiență directă la alte companii. Realizările tale există și sunt multe, dar trebuie să le recunoști și să le evidențiezi angajatorului.

De cele mai multe ori, angajatorii din domeniul medical – și nu numai – sunt deschiși la a angaja tineri chiar și fără experiență, pentru că aceștia sunt în mod natural curioși și inovatori, știu să folosească tehnologiile moderne și își dezvoltă rapid abilitățile cheie pentru a lucra în medicina modernă, de viitor.

3. Pregătește-te de întrebările care încep cu “De ce…”

De ce ar trebui să te angajăm? De ce îți dorești acest job? De ce vrei să lucrezi în echipa noastră? De ce vrei o astfel de carieră? Sunt întrebări la care poți chiar răspunde în cadrul CV-ului tău, a intro-ului pe care îl pregătești când aplici sau în scrisoarea de motivație.

Oferă-le astfel angajatorilor șansa să te cunoască mai bine dinainte de-a avea un interviu cu ei. Promovează-te inteligent, arată-ți pasiunea și oferă-le răspunsuri la îngrijorările lor privind lipsa de experiență: ajută-i să știe că ai foarte multă motivație, că știi și ai deja skill-urile pentru job, chiar dacă nu ai experiență pe acel post, cât și faptul că înveți pe cont propriu și nu ai nevoie de mult timp pentru acomodare.

4. Aplică și la joburi entry-level

Probabil că mulți dintre voi știu deja că descrierile de joburi se referă la candidații ideali, însă chiar și dacă bifezi 50-60% dintre cerințele descrise, ai șanse de-a intra în procesul de recrutare. Mai mult decât atât, chiar și când se cere experiență anterioară, ai șansa de-a fi printre candidații buni.

Dacă, în căutările tale, găsești anunțuri de joburi disponibile care cer puțină experiență de lucru – atenție, de entry-level și nu de 5-10 ani – poți să îți pregătești cât mai eficient CV-ul și chiar și scrisoarea de motivație pentru a aplica la acele joburi specifice.

Nu uita să scoți în evidență experiențele relevante și proiectele din care ai făcut parte, experiențele de voluntariat mai ales, care să arate că ai abilitățile pe care le caută și companiile respective și care pot echivala nivelul de experiență cerut în anunțuri.

5. Aplică și la companiile care nu au posturi disponibile, dar știi că acolo ți-ai dori să fii

Poate că, în eforturile tale de a-ți găsi de lucru în perioada aceasta, ți-ai notat și câteva companii pentru care știi sigur că ți-ar plăcea să lucrezi. Poate că ți-au plăcut proiectele lor sau specialitățile medicale pe care se focusează. Poate sunt angajatori renumiți sau apreciați sau poate rezonezi foarte bine cu cultura lor organizațională. Însă aceste companii nu angajează momentan – cu atât mai puțin persoane fără experiență.

Acest lucru nu ar trebui să te oprească din a fi proactiv și a încerca să aplici – curajul de-a aplica fără a aștepta un post disponibil poate face diferența între a pierde o oportunitate și a fi sunat pentru un interviu.

Dacă nu ai destui ani de experiență, dar ai acele abilități și competențe necesare pentru a-ți face jobul la care aplici, atunci ele sunt cele pe care trebuie să mizezi când aplici la aceste companii. Află ce caută angajatorul, ce vrea să realizeze cu echipa sa și de ce ar avea nevoie de tine – și vorbește despre calitățile și competențele care te recomandă. Dacă faci asta printr-un CV, un video introductiv sau o abordare mai interesantă, cu atât mai bine, pentru că le vei atrage atenția cu siguranță.

Cu toate că experiența este utilă, de multe ori contează cât de repede înveți, cât de bine lucrezi în echipă, cât de curios ești să-ți explorezi potențialul, ce experiențe de viață te-ar ajuta într-un job și chiar ce valori îți ghidează viața. Pentru că, indiferent câte zeci de ani de experiență de lucru ai avea, când valorile tale nu rezonează cu cele ale echipei din care faci parte, șansele de a avea acel job pe termen lung sunt foarte mici. 

6. Cere scrisori de recomandare de la cei cu care ai făcut echipă bună

Poate aceste recomandări de la foști profesori sau mentori, profesioniști cu care ai lucrat pe diferite proiecte sau în programe de voluntariat par o tehnică old-school și ineficientă de a-ți crește șansele de a găsi un job acum.

Însă tocmai pentru că nu ai experiență practică într-un loc de muncă similar, aceste scrisori de recomandare din partea celor cu care ai avut ocazia de-a te dezvolta în ultimii ani îți pot oferi multă credibilitate, arată că ți-ai dedicat timpul candidaturii tale și că ești cu adevărat implicat, responsabil și ambițios.

Merită să încerci, iar persoanele cărora le vei cere aceste recomandări sigur vor fi dispuse să te ajute în căutările tale!

7. Network, network, network

Una dintre cele mai eficiente și chiar necesare metode de a-și găsi mai ușor oportunități de lucru, mai ales când nu ai experiență, este networkingul. Poți, de exemplu, să urmărești companiile pe care le ai în vizor pe LinkedIn, să observi dacă există persoane în comun (care au lucrat sau lucrează acolo) cărora să le scrii.

Află aici ce este networking-ul și cum te poate ajuta în carieră, indiferent dacă ești la început sau nu.

De exemplu, poți să împărtășești faptul că ți se pare că echipa respectivă face lucruri foarte interesante, că urmărești de ceva timp activitatea companiei și că îți dorești foarte mult să lucrezi acolo, dar nu ai experiență. Poți să le ceri sfatul despre cum să te valorifici mai bine dacă aplici la un job disponibil în acea companie etc.

Sfaturi de final

Pe lângă asta, implică-te în grupuri de networking online pe Facebook sau oriunde ai ocazia. Cere sfaturi prietenilor tăi care au deja un job în domeniul medical și ai încredere că jobul potrivit va veni la momentul potrivit, mai ales dacă rămâi consecvent și optimist – chiar dacă primele dăți nu vin cu răspunsul dorit de tine, nu te da bătut.

Chiar și în această perioadă dificilă a pandemiei, sistemul medico-sanitar are mare nevoie de profesioniști cu sau fără experiență în domeniu. Ce contează este să profiți de oportunități, chiar dacă unele sunt și temporare, pentru că vei aduna experiență pas cu pas. Fii inovator și aplică și la companiile la care visezi sau nu au posturi disponibile, pentru că nu știi de unde poate apărea ocazia perfectă de-a te dezvolta.

Și nu uita să îți actualizezi CV-ul cu experiențele relevante și cuvintele-cheie pentru fiecare tip de job la care aplici, să oferi un profil complet despre tine ca om și ca profesionist și să folosești din plin și platformele de recrutare online.

Angajatorii din țară te așteaptă și pe MEDIjobs.ro să te conectezi cu cei care au nevoie de tine în echipa lor medicală!

Ești asistent medical, medic sau farmacist și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Despre Autor

Andreea Enea

Content Specialist cu 10+ ani de experiență în jurnalism, content marketing și comunicare. Cred în puterea poveștilor cu sens care inspiră, educă, apropie și deschid inimi și comunități. Visez să aplic cât mai mult mixul de people skills și experiență cu o gândire analitică puternică și pasiune pentru conținut autentic, cu semnificație pentru oameni - așa cum au nevoie.

Facebook Comment