La fiecare inceput de an, unii dintre noi suntem tentati sa ne planificam cateva schimbari personale sau de cariera, pe care le-am identificat ca urmare a experientelor traite in anul care a trecut. De cele mai multe ori, aceste rezolutii pentru noul an, scrise sau nu, raman doar dorinte si de foarte putine ori, sunt cu adevarat sprijinite de un plan de actiune.
De aceea, pentru ca dorintele sa devina cu adevarat actiuni, rezolutiile trebuie sa reprezinte idei si concepte de fond. Cu cat sunt mai concrete, cu atat pot fi usor deturnate, pentru ca nu intotdeauna planurile de acasa se potrivesc cu cele din viata de zi cu zi. Rezolutiile de Anul Nou pentru asistenti medicali sunt o modalitate excelenta de a incepe anul intr-o maniera constructiva si in acelasi timp, care sa motiveze noi inceputuri. Rezolutiile, fie ca vor fi sau nu respectate intru-totul, ofera o perspectiva pozitiva si clara asupra planului de cariera si ale obiectivelor setate pentru anul care abia incepe.
Citește și 6 studii medicale amuzante pe care să le citești după sărbători
Ce rezolutii iti vei seta pentru acest an? Am selectat mai jos cateva idei generale de rezolutii, care sa schiteze un plan de actiune pentru 2022:
Fii sau mentine-te in forma
Schimbarile in program, dieta sau introducerea exercitiilor fizice / sportului in programul zilnic, pot sa nu fie o prioritate a majoritatii asistentilor medicali la varste tinere, dar acest lucru se va schimba cu siguranta pe masura ce trec anii. Desi este greu sa regasiti timpul necesar pentru a merge la sala, puteti totusi sa gasiti modalitati de a face exercitii fizice acasa, plimbari in parc sau alte modalitati la indemana.
Este de asemenea corect sa asumam faptul ca asistentii medicali au deja destula activitate fizica in timpul serviciului, dar in acelasi timp, un program sustinut de a face miscare este un exercitiu bun si de organizare a timpului. Puteti incepe prin a lucra o data sau de doua ori pe saptamana. Apoi, cresteti treptat frecventa in functie de program. In acelasi context, mentineti o dieta sanatoasa si renuntati la mesele frecvente de tip fast-food.
Lucrati inteligent
Pentru a fi o asistenta competenta, nu trebuie sa munciti peste puteri. Trebuie doar sa lucrati mai inteligent. Planificati-va sarcinile bine la inceputul schimbului, astfel incat sa va puteti imparti timpul si atentia in mod corespunzator celor care au cel mai mult nevoie. Prioritizati si atunci cand va simtiti complesita, discutati cu sefii dumneavoastra ierarhici despre o mai buna organizare si nu va fie frica sa delegati.
Gasiti un mentor si fiti mentor pentru altcineva
Gasirea unui indrumator bun va va ajuta sa aveti o perspectiva corecta si potrivita in abordarea carierei care ar trebui sa se bazeze continuu de noi achizitii de cunostinte medicale. Un mentor bun va oferi indrumare in cariera, in special in identificarea punctelor forte si a punctelor slabe care necesita imbunatatiri. In acelasi timp, ar trebui sa aveti in vedere de a fi mentor pentru altcineva, mai ales daca sunteti un asistent medical experimentat.
Asistentii nou-absolventi au adesea nevoie de indrumari si sfaturi de la asistentii medicali experimentati. Puteti avea o contributie semnificativa in indrumarea primilor lor ani in profesia de asistent medical, deoarece ii ajutati in stabilirea perspectivei lor profesionale.
Citește și 10 idei de cadou pentru colega ta asistenta
Extindeti-va reteaua profesionala si investiti in cariera
Extinderea conexiunilor profesionale este una dintre cele mai recomandate rezolutii de Anul Nou pentru asistente. Alatura-te organizatiilor profesionale relevante. Alaturarea organizatiilor profesionale de asistenta medicala va deschide mai multe oportunitati de invatare si munca. Investiti in dezvoltarea carierei dvs. si faceti cel putin un sacrificiu personal pentru a obtine succesul pe termen lung in cariera. Poate fi timpul personal sau o rezolutie cu privire la a economisi mai mult.
Construiti un mediu de lucru sanatos incepand cu voi insiva
Asa cum spunea Mahatma Gandhi, „Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Fii un bun exemplu pentru colegii tai si incepe a face schimbari cu tine insuti. Construiti culturi / norme de munca pozitive in unitatea dvs., astfel incat colegii sa fie inspirati sa va urmeze exemplul, mai ales daca aveti o functie de conducere sau faceti parte din factorii de decizie. Construiti un model de cariera si un personaj in care sa te regasesti si care sa reprezinte mereu un reper de valori si etica atunci cand viata iti ofera provocari.
In cele din urma, daca va veti reaminti cum ati dori sa fiti ingrijit ca pacient, veti sti cum sa fiti cea mai buna asistenta pentru pacienti.
Sunt acel gen de om care scrie cu dorul de a fi asistent medical macar pentru o zi iar cand vine ziua aceea, ar face orice sa se intoarca la masa de scris. Educata ca jurnalist, instruita ca asistent medical, sunt mereu in preajma cuvintelor si a oamenilor.