INTERVIU Anamaria Iulian, medic primar, nutriționist și psiholog: „Mi se pare esențial să fii onest și deschis, să fii prezent în viața ta și a altora, ca om în primul rând și abia apoi, ca profesionist”

Doamna doctor Anamaria Iulian nu este un medic obișnuit. Poate tocmai de aceea este atât de îndrăgită de pacienți, mulți dintre ei încă fragezi la vârstă. Cumva simți că meseria a ales-o pentru a putea ajuta și vindeca, iar specializările multiple pe care le deține nu fac decât să întărească abilitățile sale profesionale. Consideră că buna-cuviință, plăcerea de a sta de vorba cu oamenii și de a-i cunoaște, curiozitatea, imaginația și empatia sunt calitățile de bază pentru orice medic.

Motivația muncii sale neîntrerupte constă în întâlnirile prilejuite cu părinți și copii fabuloși, care îi dau speranța că nu ne numim degeaba oameni și credința că viața poate fi uneori frumoasă, cu adevărat. Este de părere că cea mai dificilă provocare în munca cu copiii constă în a-i accepta așa cum sunt, să-ți dorești să-i cunoști cu adevărat, să le asculți fricile și să le auzi frustrările, să-i provoci și să reușești să transformi provocarea într-un joc.

A ajuns până în prezent la un număr impresionant de tabere organizate pentru a combate obezitatea infantilă, respectiv 46, deoarece este convinsă că prin modificarea cognițiilor, emoțiilor și comportamentelor unui copil poate fi restructurată întreaga familie.

1. Sunteți medic, psiholog și nutriționist. Ce anume v-a atras la fiecare domeniu? Ați avut un mentor?

De când mă știu mi-am dorit să fiu doctor pentru a putea ajuta și vindeca, facultatea de psihologie și masteratele m-au ajutat să mă cunosc un pic mai bine pe mine însămi și să devin un doctor mai bun, iar nutriția a devenit o pasiune după orele de biochimie și fiziologie din facultatea de medicină, pentru că am învățat de la trei profesori extraordinari: Jebeleanu, Cucuianu senior și Dorofteiu de la Universitatea Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. Am avut bunici minunați, care m-au iubit și mi-au spus povești, părinți frumoși și generoși, care m-au învățat să scriu și să citesc cu o plăcere infinită, câțiva profesori de care îmi aduc aminte cu respect, dar și bucuria și plăcerea de a citi cărțile lui Michel de Lorgeril și pe cele ale psihologului nutriționist Patrick Holford, care m-au determinat să ajung nutriționist pasionat de travaliul cu copiii și de tratamentul obezității infantile.

2. Ce vă motivează să vă continuați activitatea?

Faptul că, din când în când, întâlnesc părinți și copii fabuloși, care îmi dau speranța că nu ne numim degeaba oameni și credința că viața poate fi uneori frumoasă, cu adevărat.

3. Lucrați mult cu copiii și îi înțelegeți foarte bine. Care considerați că este cea mai dificilă provocare cu privire la ei?

Cea mai dificilă provocare este să-i accepți așa cum sunt, să-ți dorești să-i cunoști cu adevărat, să le asculți fricile și să le auzi frustrările, să-i provoci și să reușești să transformi provocarea într-un joc, toate acestea cu scopul declarat de a optimiza stilul de viață al familiei și comunicarea dintre membrii ei, de a corecta comportamentul lor alimentar, fără a face un scop din scăderea ponderală, lăsând accentul să cadă pe schimbarea în sine, deoarece doar așa poți obține rezultate pe termen lung și succes în tratamentul obezității infantile.

4. Vă place mult să învățați. Cât trebuie să dureze, din punctul dumneavoastră de vedere, dezvoltarea profesională la un specialist în sănătate?

E adevărat. Îmi place să citesc, să scriu, să învăț și mi-aș dori să pot face asta toată viața. Când consideri că ceea ce faci este vocație și profesiune de credință, realizezi cât de mic și nepregătit ești pentru ce te așteaptă după ce pleci de pe băncile facultății, dar important este să ai încredere in tine, să te străduiești și să nu renunți să-ți urmărești și împlinești visele.

5. Ce anume nu ați reușit să învățați încă, dar v-ați dori?

Dacă vă referiți la o altă profesie, mi-ar fi plăcut să fiu medic veterinar sau să nu râdeți, soprană. Am terminat o școală de muzică la clasa de pian și apoi canto, după care un liceu de matematică, apoi facultatea de medicină, pe cea de psihologie cu toate treptele ei (facultate, masterate, doctorat) și nu a mai fost loc decât pentru a asculta muzică clasică…Dacă discutăm în schimb despre viață și vârsta maturității, mi-aș dori să pot să mă detașez de tot ceea ce mă doare sau mă deranjează în peisajul românesc actual, însă nu prea știu cum să fac asta…

6. Sunteți implicată și în organizarea unor tabere destinate combaterii obezității infantile. Ce impact are un obicei deprins de mic asupra viitorului adult?

Un impact esențial, definitoriu pentru tot ceea ce va realiza acel copil toată viața lui. De zece ani, organizăm Tabere de Nutriție și Dezvoltare Personală, ajungând în această vară 2019, la ediția cu numărul 46, deoarece cred ca un copil este doar o parte a unui sistem, familia, și că modificând cognițiile, emoțiile și comportamentele unui copil, reusești în cele din urmă să transformi și să restructurezi acea familie, crescându-i indicele de calitate al vieții. Din acest motiv, avem un Centru de Excelență în Tratamentul și Profilaxia obezității, acordăm consultații de nutriție, psihoterapie de copil, cuplu și familie, kinetoterapie și recuperare posturală, lucrăm cu femei însărcinate, cu mămici cu copii mici, facem workshop-uri pentru un stil de viață sănătos, grupuri de dezvoltare personală și nutrițională pentru copii mici sau mari, tabere cu participare națională și internațională, comunicări științifice la congrese, conferințe naționale pe teme de educație și comportament alimentar corect.

7. Ce calități considerați că nu trebuie să lipsească unui medic?

Francezii spun „la politesse du coeur”, adică buna-cuviință înnăscută, plăcerea de a citi, de a sta de vorbă cu oamenii și de a-i cunoaște, curiozitatea, imaginația și bineînțeles, empatia.

Citește și: INTERVIU Radu Leca, Psiholog Clinician

8. Cum procedați când nu cunoașteți un răspuns într-un caz medical?

Explic pacientului care este părerea mea, care sunt investigațiile necesare, diagnosticele diferențiale de luat în calcul și care sunt pașii următori sau pur și simplu spun că habar nu am și îndrum pacientul către o altă specialitate, deoarece mi se pare esențial să fii onest și deschis, să fii prezent în viața ta și a altora, ca om în primul rând și abia apoi, ca profesionist.

9. Care a fost cea mai mare reușită pe plan medical din cariera dumneavoastră profesională?

Împlinirea unui vis pe atunci, de acum douăzeci de ani… Eram la Lyon, ca medic invitat, făceam anestezie și terapie intensivă neurochirurgicală pediatrică, când am realizat că sunt „cal de cursă lungă”, și genul „vioara întâi”. Visam să mă întorc în țară, să fiu un medic ca nimeni altul, să fac psihologie și nutriție, să le transform din pasiune în profesie și așa a început lungul drum către „nutriționistul copiilor” de astăzi, nickname drag, primit în urmă cu niște ani, de la jurnalistul și omul empatic, Andrada Floria, în emisiunea „Adevărul live”.

Dar cel mai mare eșec?

Trăiesc fiecare eșec la fel de intens și este de fiecare dată același: momentul în care realizez că mama și copilul cu care lucrez, nu sunt pregătiți pentru o schimbare pe termen lung…și atunci, după trei ședințe – o perioadă de șase săptămâni – ne oprim, chiar dacă acel copil a înregistrat o scădere ponderală, deoarece, când lucrezi cu copiii și tratezi suprapondere și obezitate, schimbarea comportamentului alimentar și a stilului de viață pe termen lung devin mai importante decât pierderea unor kilograme în plus și a unor centimetri din circumferința abdominală.

Frustrant pentru pacienți, dar și pentru doctor…această invitație de a continua singuri schimbarea, cu tot ce au acumulat până atunci și de a reveni în anul următor, dacă nu s-au descurcat singuri. Restructurarea comportamentului alimentar și modificarea stilului de viață sunt singurele abordări de succes pe termen lung în tratamentul obezității infantile, iar scăderea ponderală, obținută pentru trei sau șase luni, nu face altceva decât să perturbe grav homeostazia unui organism, cu un metabolism deja modificat…

10. Ce mănâncă un medic specializat în nutriție?

Andive și avocado, cu fulgi de hrișcă sau orz,  ulei de in sau nuci, amestecat cu cel de măsline, toate presate la rece, cu boia dulce afumată și puțin cimbru sau tarhon uscat. Nuci și migdale, pâine integrală sau crackerși integrali, fasole, linte, mazăre sau năut, paste din leguminoase, multe supe sau ciorbe de legume, de cele mai multe ori legume, germeni, fructe și verdețuri proaspete, de sezon.

11. În ce mod vă petreceți timpului liber?

Alături de cel drag, mă plimb cu câinii, dacă afară plouă rămân cu pisicile în casă, citesc și ascult muzică, ies cu prietenii în oraș, la teatru, operă sau diverse spectacole non-convenționale.

Care sunt hobby-urile dumneavoastră?

Să citesc literatura engleză de secol XX, să mă bucur de compania oamenilor dragi și a animalelor, să skiez, să fac hiking sau să călătoresc cât pot de des, mai ales în această Europă, de care nu cred că am să mă satur vreodată.

12. Ce sfat ați putea oferi unui medic aflat la început de drum?

Să iubească oamenii, să protejeze și să prețuiască viața, sub toate formele ei, să nu uite că relația pe care o construiește cu pacientul este cel mai prețios datum, punctul nevralgic de la  care va putea crește ca om și profesionist, iar pacientul lui va răspunde congruent prin schimbare pe termen lung, ca și mentalitate, emoție și comportament.