Iti doresti sa obtii jobul de asistent farmacist la care visezi deja de ceva vreme? Pentru a reusi trebuie sa aplici, sa ai un CV bine pus la punct, iar apoi sa faci impresie buna la interviu. Iata cateva ponturi care te vor ajuta sa convingi angajatorul ca tu esti omul pe care il cauta!
In primul rand, pentru a avea sanse mari de a lucra pe postul de asistent farmacist, trebuie sa ai pregatire in domeniu. Asta inseamna ca trebuie sa fi terminat fie o scoala postliceala de asistent farmacie, fie chiar facultatea de farmacie.
In al doilea rand, este esential sa iti pregatesti un CV ca la carte, astfel incat potentialul angajator sa fie convins si sa te cheme la un interviu.
Apoi, totul tine de atitudinea ta, de stapanirea de sine pe care o arati, de determinarea pe care o dovedesti precum si de un gram de noroc. In afara de nororc, toate componentele succesului enumerate mai sus pot fi tinute sub control de tine.
Iata cateva ponturi care te vor ajuta sa faci o impresie buna si sa convingi intervievatorul ca meriti sa primesti o sansa:
1. Pune-ti in valoare abilitatile de comunicare
Pentru un asistent farmacist, este esential sa excelezi la capitolul comunicare. Asadar, este foarte important sa demonstrezi ca ai asemenea abilitati in timpul interviului.
Lasa interlocutorul sa vorbeasca, asculta-l fara sa intervii, apoi alege-ti cu indemanare raspunsul. Nu te grabi sa dai raspunsuri nepotrivite doar de dragul de a fi rapid. De asemenea, daca nu intelegi ceva, nu te teme sa ceri explicatii suplimentare. Pastreaza-ti calmul, zambeste si stabileste o conexiune cu potentialul angajator.
2. Subliniaza-ti competentele profesionale
Este important sa stii sa iti pui in valoare atuurile. Asadar, nu rata nicio ocazie de a aduce in discutie competentele profesionale, studiile facute in domeniu ori practica sau voluntariatul. In mod cert intervievatorul va retine lucrurile pe care le punctezi. Orice curs terminat si orice activitate desfasurata in aceasta arie profesionala ar trebui mentionate intrucat aceste detalii fac diferenta intre candidati.
3. Nu uita sa mentionezi si alte calitati pe care le ai
Chiar daca aparent nu au legatura cu acest job, e important sa mentionezi in timpul discutiei cu intervievatorul si alte trasaturi care te avantajeaza. De pilda, atentia la detalii, punctualitatea, setea de cunoastere, dar si capacitatea de a lucra in echipa sunt caracteristici care te ajuta daca iti doresti sa lucrezi pe postul de asistent farmacist.
4. Vorbeste si despre motivele pentru care te consideri potrivit pentru un asemenea job
Pe langa pregatirea profesionala si dorinta de a avea acest job, e important sa aduci in discutie si dorinta de a iti ajuta semenii prin munca depusa. Motivatia si determinarea sunt necesare pentru a excela in domeniul in care activam, iar daca dovedesti ca esti foarte determinat, sansele de a fi angajat cresc considerabil.
5. Mentioneaza si dorinta de a evolua pe plan profesional
Arata-i potentialului angajator ca iti doresti sa evoluezi pe plan profesional, sa inveti cat mai multe, sa te perfectionezi pe zi ce trece si sa faci performanta in echipa in care vei lucra.
Asistentul farmacist face parte dintr-o echipa condusa de un farmacist-sef, sub indrumarea caruia isi va desfasura activitatea. Printre atributiile acestuia se numara:
- eliberarea retetelor
- vinderea/ recomandarea produselor care nu necesita prescriptie medicala
- oferirea informatiilor necesare clientului cu privire la produsele farmaceutice achizitionate
- recomandarea unor produse in anumite situatii ori trimiterea clientului la medic in alte situatii
- folosirea computerului pentru verificarea stocului si pentru realizarea unor comenzi pentru furnizori
- receptie produse noi, etichetare si aranjare pe raft/ depozitare corespunzatoare
- mentinerea ordinii si curateniei in zona desfasurarii activitatii
Calitati necesare unui asistent farmacist
- abilitati excelente de comunicare
- atentie la detalii
- discretie
- abilitati organizatorice
- empatie si compasiune
Pasiunea pentru scris si setea de cunoastere sunt cele doua trasaturi care ma definesc. Informatia este, din punctul meu de vedere, cea care face diferenta dintre reusita si esec, in orice domeniu.