Site icon MEDIjobs

5 decembrie, Ziua Internațională a Voluntarilor

voluntari

Pe data de 5 decembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Voluntarilor. Această zi a fost mandatată de către Organizația Națiunilor Unite (ONU) în anul 1985. Scopul acestei zile este de a oferi o oportunitate organizațiilor care au programe de voluntariat pentru a promova această ramură.

De asemenea, pentru a încuraja guvernele să sprijine eforturile voluntarilor și să recunoască eforturile și contribuțiile depuse de aceștia pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) la nivel local, național și internațional. Ziua Internațională a Voluntarilor este sărbătorită de mai multe organizații nonguvernamentale, societăți civile, dar și de sectorul privat. De asemenea, este susținută de programul Voluntarilor Națiunilor Unite (VNU) care coordonează în fiecare an și o campanie de promovare a Zilei Internaționale a Voluntarilor, bazându-se pe impactul pe care voluntarii îl au la nivel național și internațional pentru pace și dezvoltare.

În anul 2018 , Ziua Internațională a Voluntarilor nu s-a axat strict pe sărbătorirea voluntariatului în toate formele sale, ci mai degrabă pe evidențierea rolului pe care îl joacă voluntarii în construirea unor comunități solide. Este de remarcat faptul că estimările actuale arată că forța de muncă globală a voluntarilor este de 109 milioane de lucrători cu normă întreagă.

Citește și: Ce trebuie sa stii despre activitatea de voluntariat medical in contextul pandemiei

De-a lungul anilor, Ziua Internațională a Voluntarilor a fost folosită și în mod strategic: multe țări s-au concentrat pe contribuțiile voluntarilor la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (sunt o colecție de 17 obiective interconectate concepute pentru a fi un „plan pentru a realiza un viitor mai bun și mai durabil pentru toți”, pentru a combate sărăcia, foametea, bolile și degradarea mediului. 

Aceste obiective au fost stabilite în 2015 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite și sunt destinate realizării până în anul 2030).

Organizarea Zilei Internaționale a Voluntarilor este, în general, rezultatul unui parteneriat între sistemul ONU, guverne, organizații care implică voluntari și persoane angajate. Reprezentanți din mass-media sau mediul academic, fundații, sectorul privat, grupuri religioase și organizații sportive și recreative sunt adesea implicați.

Citește și: Studentii pot face voluntariat în spitale pe timp de pandemie?

„Tema 2020: Împreună putem prin voluntariat”

Pe măsură ce pandemia COVID-19 s-a răspândit pe întreaga planetă, voluntarii au fost primii care au răspuns cererilor de ajutor ale cadrelor medicale. Presa mondială a felicitat acțiunile voluntarilor din toate domeniile, de la voluntarii din domeniul medical până la cei care au ajutat cu aprovizionarea cu alimente a persoanelor care nu se puteau deplasa sau verificarea persoanelor în vârstă care trăiesc singure.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a identificat voluntarii drept părți cheie pentru comunicarea riscurilor și implicare comunității în planul de pregătire strategică împotriva COVID-19. Acest lucru indică efortul valoros și mare pe care OMS crede că voluntarii îl fac în timpul COVID-19.

Cu toate acestea, recunoașterea nu este încă suficientă, mai ales atunci când vine vorba de bunăstarea voluntarilor și de accesul la servicii de sănătate.
Campania Zilei Internaționale a Voluntarilor din acest an este dedicată mulțumirii voluntarilor din întreaga lume, în principal pentru ajutorul dat de aceștia în lupta împotriva COVID-19. De asemenea, se face referire la dificultățile și nevoile voluntarilor din timpul pandemiei. Mesajul campaniei, ce se dorește a ajunge în toate colțurile lumii este „Împreună putem prin voluntariat”.

După cum ne-a reamintit secretarul general adjunct al Organizației Națiunilor Unite, Amina J. Mohammed, în deschiderea GTM 2020  în iulie, „eforturile a 1 miliard de voluntari reprezintă o bază importantă într-un moment esențial pentru dezvoltare, pentru a ne permite să ne recuperăm de pandemia COVID-19. MULȚUMIM voluntari pentru că ați fost în prima linie a răspunsului COVID-19, pentru a aborda provocările pandemiei, pentru a vă asigura că toată lumea rămâne în siguranță și pentru a fi acolo pentru oameni și planetă.”

Voluntariatul este acea acțiune pe care o faci din inimă pentru a ajuta și a face bine.

Ești specialist medical și ești în căutarea unui loc de muncă? Creează-ți un cont aici, iar noi îți prezentăm cele mai bune oferte de angajare de la clinici și spitale de top din România.

Exit mobile version