5 motive pentru care e benefic să angajezi asistenți debutanți

asistenti debutanti

Ca angajator, te întâlnești cu o mulțime de provocări atunci când vine vorba despre viitorii angajați. Una dintre cele mai mari temeri sunt cele legate de zona de junior sau debutanți – studenți ce abia și-au finalizat studiile. Fie că e vorba despre lipsă de experiență profesională, dar și cea de viață, angajatorii se feresc să angajeze debutanți. Noi am identificat, în schimb, 5 avantaje pe care le poți avea, dacă decizi să oferi puțină atenție către această categorie de candidați. 

Ai opțiunea de a-i forma

În momentul în care iei un angajat de la 0, ai șansa de a-l forma după chipul și asemănarea culturii tale organizaționale. Nu va veni cu hibe, frustrări sau proceduri învățate la fostele locuri de muncă, ci va fi ca o canva albă gata să fie pictată în cel mai potrivit mod pentru compania ta.

Debutanții nu sunt doar motivați financiar

Ci și personal, prin evoluția profesională și opțiunile de creștere și învățare. Bineînțeles, nu spunem că poate fi neglijat aspectul financiar, dar nu doar acesta este principalul stimulent. Fiind la început de drum, orice oportunitate de creștere, de la workshop-uri interne, cursuri, obiective setate SMART și avansarea pe baza performanțelor reprezintă un cumul de factori puternic motivatori pentru debutanți. 

Debutanții sunt o generație mult mai empatică

În domeniul medical, empatia și grija față de celălalt sunt trăsături de personalitate absolut necesare. Odată cu multele schimbări sociale intervenite în ultimii ani, tinerii au devenit mult mai deschiși, mai comunicativi, mai sinceri cu ei și cu ceilalți, dar și mult mai empatici și cu o dorință mult mai mare de a ajuta. În acest context, devine mult mai ușor să oferi feedback, să lucrez cu tinerii în echipe funcționale și să livrezi servicii de calitate. Într-adevăr, reversul medaliei este legat de faptul că tinerii sunt și mai schimbători și mereu în căutare de calitate, dar asta nu face decât să devină o provocare și un imbold pentru companii să deruleze campanii de loializare pentru angajații săi. 

Debutanții sunt mult mai conectați la tehnologie și nou

Ceea ce va fi întotdeauna un plus, având în vedere rapiditatea cu care ne îndreptăm spre o lume digitalizată. Să ai în echipa ta un om conectat constant la trend-uri, lansări și tot ce vine nou în industrie poate să fie un lucru extrem de benefic în dezvoltarea companiei. De asemenea, cu cât sunt mai conectați la nou, cu atât sunt mai creativi și pot veni cu soluții noi și cu abordări diverse cu privire la diferite cazuri și situații. 

Este bine să dai un refresh constant echipelor tale

Deși tendința este să lucrezi mereu cu oamenii cu care te-ai obișnuit deja și cu care ai setat un workflow, care nu necesită modificări, un val nou de oameni tineri debutanți în echipele tale poate să aducă și un aer fresh în echipă. Este important să existe un echilibru în echipă, oamenii cu experiență și know how în domeniu să aibă posibilitatea să mentoreze oameni tineri, dar și să împrumute din entuziasmul celor din urmă. Este un traseu sănătos și natural pentru orice companie și așa se formează echipe de lucru cât mai echilibrate. 

Despre Autor

Cristiana Cornea

Cat lover, coffee drinker, storyteller, candle maker – cam așa ar suna bio-ul meu pe Instagram. Cred despre mine că sunt o persoană complexă, curioasă și loială, deși mă plictisesc rapid. Scriu nu numai ca să îmi hrănesc sufletul, ci și stomacul, ca să îmi plătesc chiria și abonamentul la Internet. Nu știu exact ce scrie pe cartea mea de muncă, dar în viața sclipicioasă a industriei mele, sunt Social Media Specialist și Content Creator.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment