28 iulie – Ziua Naționala a Ambulanței din România

ambulanta romania

Pe data de 28 iulie este sărbătorită Ziua Națională a Ambulanței din România, un serviciu care a salvat numeroase vieți de-a lungul a peste 100 de ani. Acest serviciu este primul la care românii apelează în situațiile critice, situații care pot face diferența în ceea ce privește viața proprie, viața celor dragi sau chiar și viața unor necunoscuți. 

Serviciul de Ambulanța a căutat să se dezvolte și să se îmbunătățească în permanență pentru a se ridica la nivelul așteptărilor oamenilor, fiind vorba despre un serviciu în care până și o secundă poate face diferența în ceea ce privește viața unui om. Pentru ziua de 28 iulie, Serviciul de Ambulanță din România va fi sărbătorit prin informarea publică cu privire la cele mai interesante informații din domeniu.

Istoric. Când au apărut primele servicii de ambulanță din lume?

Secolul al XI-lea a fost caracterizat de faimoasele Cruciade, expedițiile militare organizate de feudali pentru a cuceri regiuni din Orientul Apropiat. Aceste bătălii au fost extrem de sângeroase, numărul de victime fiind considerabil, aceștia pierzându-și viața, deoarece nu puteau fi transportați în afara zonei de pericol și tratați. 

Pentru remedierea acestui aspect, cavalerii Ioaniți au înființat primul serviciu de ambulanță, care consta efectiv în luarea răniților de pe câmpul de luptă și tratarea lor. Inițial, structura unei ambulanțe era similară cu cea a unui car sau căruță, iar răniții erau luați cu ajutorul tărgilor. 

Ulterior, pe măsura trecerii timpului, aceasta a evoluat într-o caleașcă acoperită, dotată cu tratamentele medicamentoase ale vremii. În ceea ce privește primele ambulanțe motorizate, acestea au apărut în secolul XX – arătau precum mașinile de epocă, dar mult mai lungi, în spate fiind atașate uneori remorci pentru transportarea pacienților.

Fundația pentru Ambulanță

Fundația pentru Ambulanță reprezintă un ONG cu sloganul „Sprijinind ambulanța, sprijiniți viața!”, care a fost înființată cu scopul de a ajuta la îmbunătățirea sistemuui medical de urgență din România. Aceștia se ocupă de studierea problemelor din sistem și organizarea unor proiecte numeroase pentru dezvoltarea și informarea tinerilor, cât și a cadrelor medicale, dar și a pacienților sau potențialilor pacienți. 

Pentru sprijinarea acestei fundații se pot face donații directe sau se poate opta pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venit, prin completarea formularului 230. Indiferent de suma donată, fiecare persoană poate ajuta și poate face diferența!

La ce să te aștepți când suni la Serviciul de Ambulanță?

În majoritatea situațiilor în care se necesită Serviciul de Ambulanță este vorba despre o situație de criză, iar persoana care sună este posibil să fie extrem de agitată. În cazul în care acea persoană ești tu, primul lucru pe care trebuie să îl ai în vedere este să îți păstrezi calmul. În continuare, este extrem de util să cunoști locația exactă în care te afli – adresă, cod poștal, repere din jur. 

De asemenea, este foarte importantă descrierea situației, anume să se ofere cât mai multe detalii despre ceea ce se întâmplă întrucât uneori operatorii telefonici pot îndruma apelantul să execute anumite manevre care pot salva viața unui om până la ajungerea ambulanței. 

Oferirea informațiilor suplimentare nu va întârzia sosirea ambulanței, ci va ajuta îmbunătățirea unei situații critice, dacă este cazul. Printre detaliile suplimentare se numără: vârsta și sexul persoanei aflate în pericol, dacă prezintă alte probleme de sănătate, momentul în care au început să se manifeste nereguli, dacă pacientul este conștient, cum și dacă respiră, prezența durerilor toracice sau existența sângerărilor masive. 

Nu ezita niciodată să suni Serviciul de Ambulanță din cauza timidității deoarece în cele din urmă poți salva viața unui om. Se recomandă ca până la sosirea ambulanței să nu se părăsească pacientul, chiar dacă este vorba despre o persoană necunoscută de pe stradă. De asemenea, dacă locația sau starea pacientului se schimbă în orice manieră, poți suna înapoi cu încredere.

Despre Autor

Clara Mironescu

Specialist in comunicare in functia de redactor online, cu o fire pozitiva si plina de viata, care adora sa se exprime in scris. Cele mai eficiente calitati dobandite in urma profesarii ca redactor online sunt cele de organizare eficienta a timpului si exersarea permanenta a imaginatiei si a creativitatii.

Unde te afli in cariera?

mai sunt 3 intrebari

In ce orase ai vrea sa lucrezi?

mai sunt 2 intrebari

Ce iti doresti de la urmatorul job?

mai este o singura intrebare

Am ani de experienta
si as vrea sa ma dezvolt profesional ca .

Ce alte aspecte ti-ai dori sa imbunatatesti profesional?

este ultima intrebare

Multumim pentru raspunsuri!

Alatura-te celei mai mari comunitati digitale din Romania dedicata exclusiv specialistilor medicali si acceseaza Gratuit resurse pentru a te implini profesional.
Inscrie-te pentru a primi oferte relevante si sfaturi de cariera direct in casuta ta de email!
Înapoi
Facebook Comment